Locale Altele
Joi, 9 Aprilie 2020
Joi, 9 Apr 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ovidiu Silaghi anunţă începerea lucrărilor la şoseaua de centură
Florin Răchitan  - Luni, 17 August 2015

Deputatul PLR Ovidiu Silaghi a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul din Satu Mare al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni că vineri a fost ultimul termen până la care se puteau depune contestaţii la licitaţia pentru construirea şoselei de centură a municipiului Satu Mare, cu podul aferent peste Someş (al treilea sau al patrulea pod, în funcţie de cine cum numără ;))

După cum se ştie (sau nu ;)) la licitaţia organizată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, consorţiul Consinit Zalău, care reuneşte firme din România, Spania şi Franţa, a prezentat cea mai bună ofertă din punct de vedere financiar, în valoare de 75 milioane de euro (mai puţin de jumătate din suma prevăzută iniţial de CNADNR şi care ar urma să provină din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial de Transport), însă câştigător a afost desemnat un consorţiu italian.

Firmele care au pierdut licitaţia au depus contestaţii şi, ca de obicei în România, soluţionarea contestaţiilor durează mult, astfel că, deşi potrivit declaraţiilor deputatului Ovidiu Silaghi, lucrările ar fi putut să înceapă încă din luna mai, acum trebuie să aşteptăm decizia definitivă a Curţii de Apel, pentru ca firma câştigătoare să se poată apuca de treabă. Teoretic, asta se poate întâmpla de săptămâna viitoare, dar trăim, totuşi, în România, care nu-i Elveţia!

La conferinţa de presă de luni a fost prezent şi secretarul de stat în Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Cătălin Beciu, care participase anterior, la Camera de Comerţ, la o întâlnire cu reprezentanţii mediului de afaceri din Satu Mare, în care au dezbătut (din nou!!!) proiectul de lege al Codului Fiscal.

La fel ca în primăvară, când a făcut primul turneu prin ţară pentru a dezbate această problemă cu „cei care fac economia, nu cei care o consemnează”, Cătălin Beciu a remarcat că „nici un întreprinzător privat nu a ridicat vrea obiecţie cu privire la noul Cod Fiscal” (votat în unanimitate în Parlament, dar retrimis pentru dezbateri de către preşedintele Klaus Iohannis, pe motiv de… Grecia) şi i-a rugat pe ziariştii prezenţi la conferinţa de presă să-i întrebe la proxima ocazie pe „popularii” din PNL de ce s-au răzgândit brusc în privinţa TVA-ului de 19%?

Noa bine, ştim ca astea-s chestii complicate, de aceea pentru cei care înţeleg cât de cât despre ce este vorba le dăm link despre principiul „In dubio contra fiscum” prezentat mai pe larg de secretarul de stat Cătălin Beciu în primăvară, cu ocazia primului turneu pe care l-a efectuat prin ţară pe acest subiect, iar celorlalţi le oferim link despre cum a eclipsat-o Prima Doamnă a României pe Regina Spaniei cu ocazia recentei vizite acolo. 

1324 vizite
Distribuie pe