Locale Altele
Marti, 20 Octombrie 2020
Marti, 20 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Aparatură medicală de 10 milioane lei pentru spitalele din judeţ
Florin Răchitan  - Vineri, 18 Septembrie 2015

Consiliul Judeţean, întrunit joi în şedinţă extraordinară, a aprobat rectificarea bugetului judeţului Satu Mare, prin care se asigură cofinanţarea pentru achiziţia de aparatură medicală modernă destinată spitalelor din judeţ.

În acest scop, Guvernul a alocat judeţului Satu Mare o finanţare de zece milioane de lei, din care vor fi cumpărate aparate de radiologie pentru spitalele din Satu Mare, Negreşti-Oaş şi Tăşnad, precum şi pentru Spitalul de Pneumoftiziologie.

Potrivit declaraţiilor managerului Spitalului Judeţean, Marcela Papici, aceasta este doar prima tranşă de bani aprobată pentru o listă alcătuită de medicii specialişti, cuprinzând aparate de care este nevoie urgentă, urmând ca în baza licitaţiei organizate anul trecut de Consiliul Judeţean, să mai fie asigurate sumele pentru alte trei loturi de achiziţii.

Din banii aprobaţi acum va fi schimbat, de exemplu, aparatul de radiologie de la Spitalul Vechi din Satu Mare, care ar împlini anul viitor 30 de ani de când a fost pus în funcţiune, dar va fi schimbat şi aparatul de la spitalul din Tăşnad, un model mai vechi primit ca donaţie din Germania.

907 vizite
Distribuie pe