Locale Altele
Sambata, 15 Februarie 2025
Sam, 15 Feb 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Bogdan Georgescu şi-a dat demisia din fruntea Direcţiei de Cultură Carei
Florin Răchitan  - Luni, 28 Septembrie 2015

Unul dintre cei mai profesionişti manageri de cultură din acest judeţ, care a făcut din Carei un adevărat paradis cultural, Bogdan Georgescu şi-a dat demisia din funcţia de director al Direcţiei de Cultură subordonată Primăriei municipiului Carei, după un deceniu de activitate în care renumele lui a depăşit cu mult hotarele orăşelului de câmpie.

El şi-a înaintat demisia conducerii Primăriei Carei în cursul săptămânii trecute, invocând motive strict personale şi argumentând că, din cauza activităţii culturale căreia şi-a dedicat cea mai mare parte a timpului, a ajuns să nu mai fie prezent aşa cum ar fi vrut în viaţa familiei sale.

Pentru a risipi speculaţiile apărute într-o anumită parte a presei locale în ultimele zile cu privire la motivele demisiei lui Bogdan Georgescu, primarul Eugen Kovacs a convocat o conferinţă de presă pe care a susţinut-o împreună cu directorul demisionar chiar înainte de şedinţa de luni a Consiliului Local Carei.

Pentru a nu-l pierde pe Bogdan Georgescu din administraţia publică a oraşului, edilul-şef i-a propus acestuia suspendarea pe o perioadă de şase luni din postul de director al Direcţiei de Cultură, timp în care va fi numit interimar şef al biroului de promovare a turismului local, după care ar avea posibilitatea să se întoarcă la coordonarea vieţii culturale a Careiului – scrie Opinie de Carei.

Se pare că Bogdan Georgescu a acceptat oferta şi a mulţumit conducerii Primăriei, dar şi careienilor pentru susţinerea pe care simţit-o mai ales în aceste zile.

„În tot ceea ce am făcut, am încercat să menţin un echilibru. Au existat presiuni, există şi acum”-  a declarat Bogdan Georgescu, care a refuzat să-i nominalizeze pe cei care le fac, precizând doar că din cauza acestora ajunsese să organizeze evenimente culturale după cum voiau alţii, nu după cum se gândea el.

2106 vizite
Distribuie pe