Locale Altele
Joi, 13 Iunie 2024
Joi, 13 Iun 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
A fost semnat contractul pentru şoseaua de centură a Sătmarului
Florin Răchitan  - Vineri, 6 Noiembrie 2015

Directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Narcis Ştefan Neaga, şi reprezentanţii consorţiului de firme câştigătoare a licitaţiei au semnat vineri contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de construire a şoselei de centură a municipiului Satu Mare.

La momentul semnării au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi deputatul Ovidiu Silaghi, cel care a demarat proiectul pe vremea când era ministru al Transporturilor.

Adrian Ştef le-a mulţumit tuturor celor implicaţi în ducerea la bun sfârşit a acestui proiect, făcând referire specială la fostul ministru Silaghi, la vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, care a făcut lobby la Bucureşti pentru susţinere financiară, precum şi la Guvernul Ponta, precizând că „fără finanţarea asigurată de acesta, nu am fi avut niciodată drum de centură”.

Deputatul ALDE Ovidiu Silaghi a amintit de primul moment în care a fost adus în discuţie proiectul şoselei de centură a Sătmarului, ca parte a integrantă a proiectului drumului expres ce ar urma să lege Baia Mare de Nyiregyhaza. Acesta a fost prezentat în 2005 la prima şedinţă comună a guvernelor României şi Ungariei, de către premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu.

„Au trecut zece ani de atunci, iar şoseaua de centură a Sătmarului reprezintă cam o treime din proiectul mai mare al drumului expres transfrontalier. Sperăm că pentru celelalte două treimi ale proiectului nu va trebui să aşteptăm încă zece ani” – a declarat Ovidiu Silaghi.

La rândul lui, edilul-şef Dorel Coica i-a mulţumit fostului ministru pentru implicarea sa personală în etapele pregătitoare ale proiectului şi a menţionat că, odată cu semnarea contractului de execuţie „îi liniştim şi pe cârcotaşii care sperau că nu ne vom mai apuca să construim artera de circulaţie al cărei principal beneficiar este municipiul Satu Mare”.

După semnarea contractului, directorul CNADNR, Narcis Neaga, a oferit presei câteva detalii tehnice ale proiectului. El a amintit că licitaţia pentru desemnarea constructorilor a fost finalizată încă din luna mai, dar, aşa cum se întâmplă de obicei în România, contestaţiile au prelungit fără  sens aşteptarea, instanţa recunoscând rezultatul prin care lucrările au fost atribuite consorţiului româno-italian format din firmele Itinera SpA, Collini Lavori SpA şi Via Design SRL.

Valoarea totală a lucrărilor adjudecate la licitaţie este de 68 milioane de euro fără TVA, banii fiind asiguraţi de la bugetul central al statului român. Proiectarea şoselei de centură va dura cinci luni, ceea ce înseamnă că lucrările vor începe efectiv în primăvara anului viitor şi vor dura, conform contractului, 18 luni, firma urmând să asigure garanţie pentru lucrări pe o perioadă de 24 luni.

Lungimea totală a şoselei de centură va fi de aproximativ 20 km şi va traversa, prin pasaje şi poduri, mai multe drumuri naţionale şi judeţene, căi ferate, dar şi Someşul, prin mult aşteptatul al treilea pod peste râu, menit să decongestioneze traficul din municipiul reşedinţă de judeţ.

Traseul şoselei de centură va începe în partea de Sud a oraşului, la curba de lângă aeroport, va trece prin Balta Blondă, va traversa Someşul în apropierea podului tehnologic (Podul Galben), va trece peste Drumul Naţional Satu Mare – Oradea, apoi, înconjurând oraşul spre Lazuri, Micula şi Petea, va ieşi în drumul spre Baia Mare pe teritoriul comunei Botiz.

Cu această ocazie, directorul CNADNR, Narcis Neaga, a anunţat că au început procedurile şi pentru reabilitarea şi modernizarea drumului Carei – Tăşnad – Supur până la limita cu judeţul Sălaj, lucrările urmând să înceapă tot anul viitor. 

2453 vizite
Distribuie pe