Locale Altele
Marti, 14 Ianuarie 2025
Marti, 14 Ian 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Abonamentele de parcare se ieftinesc, dar vor fi obligatorii
Florin Răchitan  - Vineri, 13 Noiembrie 2015

Primarul Dorel Coica a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă ieftinirea abonamentelor anuale pentru rezervarea locurilor de parcare în cartiere, de la 200 de lei cât costa până acum, la 80 de lei.

Astfel, rezervările de locuri de parcare devin cele mai ieftine în Satu Mare în comparaţie cu celelalte oraşe din regiune, la Baia Mare şi Oradea fiind percepute abonamente anuale de 100 de lei, în timp ce la Zalău licitaţiile pentru locurile de parcare din cartiere încep de la 90 lei/an.

La Satu Mare nu va fi cazul, cel puţin deocamdată, să se organizeze licitaţii pentru aceste locuri, însă abonamentele anuale vor deveni obligatorii pentru proprietarii de maşini, dar deocamdată numai în cartierele în care există deja parcări amenajate. Obligativitatea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2016, detalii despre acest sistem urmând să fie comunicate de Primărie în perioada următoare.

Directorul financiar al Administraţiei Domeniului Public, Eniko Glodean, a declarat că în acest fel se încearcă organizarea mai eficientă a parcării maşinilor, oferind exemplul cartierului Micro 16, unde din peste 2.700 locuri de parcare, doar aproximativ jumătate sunt ocupate de obicei, în timp ce sute de maşini parchează pe trotuarele din faţa blocurilor.

Primarul Dorel Coica a anunţat că, de anul viitor, şoferii care îşi au domiciliul în cartierul respectiv, dar îşi lasă maşinile pe carosabil sau pe trotuarul din faţa blocului vor suporta rigorile legii, adică vor fi amendaţi. Obligativitatea abonamentelor anuale de parcare va fi introdusă treptat în toate cartierele, pe măsură ce se vor finaliza lucrările de amenajare a parcărilor.

1456 vizite
Distribuie pe