Locale Altele
Vineri, 28 Ianuarie 2022
Vin, 28 Ian 2022
În atenţia locuitorilor municipiului Carei!
Primăria Carei  - Joi, 11 Februarie 2016

Primăria Carei, Serviciul Impozite şi Taxe Locale aduce la cunostinţa locuitorilor faptul că impozitele şi taxele locale datorate se pot achita la caseria instituţiei, în perioada LUNI – JOI, între orele 8.00 - 15.00, iar VINERI între orele 8.00 - 13.00 sau online, intrând pe site-ul www.municipiulcarei.ro.

Având în vedere multiplele modificări în domeniul legislativ privind calcularea impozitelor şi taxelor locale începând cu anul 2016, rugăm persoanele fizice care au în proprietate imobile în care se desfăşoară activităţi economice, se află sedii sociale, să se prezinte la sediul instituţiei noastre în vederea comunicării şi informării persoanelor în cauză cu privire la modul de impozitare a acestor imobile şi declaraţiile ce se depun de către aceste persoane în vederea stabilirii corecte a impozitelor datorate începând cu anul 2016.

De asemenea, persoanele fizice care au în proprietate clădiri situate în Grădina Viilor, atât pe Valea Ianculeştiului, cât şi pe Valea Tireamului, precum şi în viile noi, sunt rugate să se prezinte la serviciul Impozite şi Taxe Locale în vederea depunerii declaraţiilor şi stabilirea corectă a impozitului datorat pentru aceste imobile.

Totodată aducem la cunoştinţa contribuabililor persoane fizice şi juridice că, recent, Consiliul Local Carei a adoptat Hotărârea nr.16/2016 privind aprobarea procedurii de acordare a unor facilităti fiscale pentru obligaţii de plată restante datorate bugetului local Carei în baza O.U.G. 44/2015, conform căreia persoanele care îşi achită obligaţiile principale constând în impozite, taxe şi amenzi contravenţionale datorate bugetului local, precum şi o cotă de 26,7% din majorările aferente acestor obligaţii, până la data de 31 martie 2016, pot beneficia de anularea diferenţei de 73,3% din majorările aferente obligaţiilor restante.

Pentru plata integrală a impozitelor şi taxelor locale datorate pentru anul 2016 se acordă o bonificaţie de 10% atât la persoanele fizice cât şi juridice. Pentru informaţii suplimentare vă asteptăm la sediul instituţiei din municipiul Carei, str. 1 Decembrie nr. 40, sau la tel. 0261-865382; 0261- 861694.


1089 vizite
Distribuie pe