Locale Altele
Joi, 24 Septembrie 2020
Joi, 24 Sept 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Organigrama Primăriei Satu Mare, blocată din nou
Florin Răchitan  - Marti, 12 Aprilie 2016

Tot în cadrul şedinţei de marţi a Consiliului Local Satu Mare şi tot datorită unui joc al voturilor şi abţinerilor, a fost blocată din nou organigrama Primăriei Satu Mare, ceea ce face imposibilă angajarea unor specialişti la diferite birouri sau instituţii subordonate Primăriei, în condiţiile în care deja e criză mare de personal la unele birouri.

Tot Kereskenyi Gabor a fost acela care a anunţat că grupul consilierilor UDMR nu va vota acest proiect, pentru a nu permite primarului „să angajeze lipitori de afişe pe ultima sută de metri a mandatului”, în timp ce Dorel Coica încerca să explice că, prin blocarea organigramei riscăm să pierdem bani europeni, inclusiv cei pentru proaspăt reabilitatul Centru al Meşteşugarilor (fostul Cinema Popular).

Până la urmă au fost 8 voturi pentru şi 9 contra, iar votul decisiv a fost… abţinerea consilierei ALDE Marcela Papici, care tocmai a trecut cu formaţiunea sa politică, practic, în cealaltă tabără.

La conferinţa de presă de după şedinţa Consiliului Local, primarul Dorel Coica a declarat că, după ce s-au înţeles cu toţi consilierii în privinţa organigramei, care primise în ultima clipă şi avizul din partea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în ziua anterioară l-a vizitat în biroul său Kereskenyi Gabor, care l-ar fi anunţat că nu e nevoie de organigramă nouă deoarece, oricum, după alegerile din 5 iunie pe care este sigur că le va câştiga, va aduce el specialişti din Ungaria la Primărie.  

Tags: organigrama  primarie  blocata  
723 vizite
Distribuie pe