Locale Altele
Sambata, 29 Februarie 2020
Sam, 29 Feb 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Delegație canadiană la Satu Mare. Se discută eliminarea vizelor.
Prefectura Satu Mare  - Marti, 14 Iunie 2016

Marţi, de la ora 14,30, prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud a primit vizita unei delegaţii oficiale din Canada, care se află în aceste zile în România pentru a se documenta cu privire la procedurile de emitere a documentelor de identitate, respectiv cu privire la modalitatea efectuării controlului acestor documente (cărţi de identitate şi paşapoarte) la frontiera externă a României cu spaţiul non-UE.

Delegaţia canadiană a fost condusă de către Larisa Galadza, director general în cadrul Ministerului Integrării, Refugiaţilor şi Cetăţeniei din Canada, în vreme ce delegaţia română a fost reprezentantă de la nivel central de către Ionuţ Marin, consilier secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

La întâlnirea desfăşurată în sala mică a Palatului Administrativ au participat prefectul Radu Bud, subprefectul Altfatter Tamas, respectiv reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi judeţene, responsabile cu emiterea documentelor de identitate.

După o prezentare tehnică a procedurilor de emitere şi securizare a documentelor, delegaţiile s-au deplasat la sediul Serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi la sediul Serviciului de evidenţă a persoanelor şi Ghişeul Unic de pe strada Petofi Sandor nr. 32 din municipiul Satu Mare, pentru a observa procedurile de procesare a documentelor.

În cadrul acestei întâlniri, prefectul Radu Bud a prezentat  proiectul de investiţie a viitorului sediu al Instituţiei Prefectului, unde se vor reloca inclusiv serviciile comunitare din subordinea Instituţiei Prefectului-judeţul Satu Mare (Paşapoarte, Permise şi Înmatriculări Auto).

Vizita oficialilor canadieni, aflată în atenţia primului-ministru, are loc în contextul mai amplu al dosarului vizelor în raporturile cu acest stat, înscriindu-se astfel în parcursul demersurilor politico-diplomatice şi tehnice în plan bilateral ce vizează acest obiectiv.

În perioada 13-16 iunie 2016, premierul României, Dacian Cioloş se află în vizită de lucru în Canada. Pe agenda vizitei se află și discuții legate de eliminarea vizelor pentru români. “Sper ca până la sfârşitul anului să avem un răspuns şi o poziţie clară a Canadei legat de un orizont de timp pentru eliminarea acestor vize” - declara Dacian Cioloș pentru presa naţională.

Tags: delegatie  oficiala  canada  vize  
1441 vizite
Distribuie pe