Aflat în vizită de lucru la Negreşti-Oaş, vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a inspectat pe teren principalele investiţii finanţate prin programele ministerului pe care îl conduce.
La orele amiezii, el s-a întâlnit cu primarul Aurelia Fedorca şi consilierii locali negreşteni în cadrul unei şedinţe informale în care s-a discutat despre stadiul actual al proiectelor derulate la nivel local, dar şi despre Strategia de Dezvoltare Teritorială, care va fi supusă dezbaterii Parlamentului până la sfârşitul acestui an şi va constitui un fel de proiect de ţară pe următorii 20 de ani, cuprinzând toate nevoile de dezvoltare ale fiecărei comunităţi, precum şi modalităţile concrete de investiţii în diferite domenii.
Vicepremierul a anunţat că în curând va fi disponibil online aşa-numitul Observator Teritorial, o platformă sub formă de hartă pe care oricine va putea studia în timp real toate investiţiile ce se derulează pe teritoriul României, cu detalii tehnice şi financiare.
După şedinţa de la sediul Primăriei Negreşti-Oaş, Vasile Dîncu a vizitat şantierele pe care se lucrează în acest moment în oraş şi în împrejurimi, printre care se numără mai multe străzi în curs de modernizare, noul sediu al Finanţelor Locale, Centrul Multicultural şi staţiunea Luna Şes. El a promis sprijin guvernamental în continuare atât pentru finalizarea acestor proiecte, cât şi pentru demararea altora noi, chiar dacă a remarcat, în glumă că „la Negreşti-Oaş sunt atât de multe proiecte, că nu avem destui bani în bugetul României pentru ele” ;))