Locale Altele
Joi, 9 Aprilie 2020
Joi, 9 Apr 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Primăria Satu Mare insistă pe colectarea selectivă a deșeurilor
Primăria Satu Mare  - Luni, 17 Iulie 2017

Primăria aduce la cunoștința cetățenilor municipiului Satu Mare că precolectarea selectivă este obligatorie, fiind stipulată prin lege.

Astfel, se reamintește faptul că pentru colectarea fracției uscate a deșeurilor de la locuitorii care stau la case se folosesc numai saci de culoare galbenă. Sacii galbeni sunt puși la dispoziția sătmărenilor GRATUIT și pot fi ridicați de la casieriile SC. Florisal SA.

În acești saci de culoare galbenă se vor colecta deșeuri de hârtie, plastic, PET-uri, ambalaje din sticlă, carton, doze de aluminiu. Nu este permisă amestecarea fracției uscate cu alte deșeuri (vegetale, menajere etc.).

Atragem atenția cetățenilor municipiului Satu Mare că operatorul de salubritate va ridica fracția uscată (hârtie, plastic,PET-uri, ambalaje de sticlă, carton, doze de aluminiu) numai dacă aceasta este pusă în saci galbeni.            

Subliniem faptul că transportul fracției uscate se face separat de fracția umedă în mașini (autocompactoare) diferite.

Programul de colectare al fracției uscate, de la case, se desfășoară din două în două săptămâni, în săptămânile impare, în ziua în care se ridică și gunoiul menajer. Calendarul de colectare se poate consulta și online pe site-ul SC. Florisal SA.


S-a constat, în urma verificărilor în teren, că sunt foarte puțini cetățeni care locuiesc la case și care aplică colectarea selectivă a gunoiului menajer. Rugăm populația municipiului să ia măsuri în acest sens, pentru protejarea mediului înconjurător și pentru menținerea curățeniei în oraș. 

Tags: colectare  selectiva  deseuri  satu mare  case  
1823 vizite
Distribuie pe