Ca de obicei în această perioadă, stranierii se sufocă la cozile de la buletine și pașapoarte, dar ei trebuie să știe că se pot programa şi on-line la Serviciul de Evidență a Persoanelor din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor a municipiului Satu Mare.
În această săptămână, zilnic s-au preluat aproximativ 300 de cereri de înnoire a buletinului de identitate, de eliberare a formularului E401 persoanelor plecate în străinătate și a adeverințelor pentru dovedirea stării civile, precum și alte documente de care sătmărenii au nevoie în instanță.
Programările on-line se fac pe site-ul Primăriei municipiului Satu Mare, la adresa Rezervare acte de identitate unde există detalii privind actele necesare, condițiile de eliberare a actelor de identitate și termenele de eliberare.
Pot solicita eliberarea unui act de identitate doar cetățenii cu domiciliul pe raza municipiului Satu Mare și din cele 9 comune arondate: Agriș, Bârsău, Botiz, Doba, Dorolț, Lazuri, Micula, Odoreu, Vetiș.
Rugăm cetățenii municipiului Satu Mare să manifeste înțelegere și răbdare și să verifice atent dosarele cu documentele necesare înainte de a ajunge la ghișeu.