Locale Altele
Marti, 19 Noiembrie 2019
Marti, 19 Nov 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Surpriză! Se pare că Stīncel de la Primărie nu e chiar așa mare mafiot corupt.
Florin Răchitan  - Sambata, 12 August 2017

Într-o discreție suspectă în comparație cu surlele și trâmbițele cu care a anunțat începerea verificărilor în dosar și trimiterea în judecată a suspectului, Agenția Națională de Integritate (ANI) a clasat dosarul în care Toader Stîncel, consilier superior în cadrul Primăriei Satu Mare, a fost acuzat de incompatibilitate.

S-a ajuns la această concluzie după ce procurorul care a preluat dosarul de la ANI a dat ca soluție neînceperea urmării penale, dar felul în care au decurs cercetările și mai ales stilul în care a fost întocmit ultimul raport de evaluare în acest caz ilustrează perfect cum se face ”vânătoarea de vrăjitoare” de către instituțiile angrenate în marea luptă anticorupție.

Verificările în acest dosar au început anul trecut, Toader Stîncel fiind suspectat că ar fi avut concomitent, aproximativ în aceeași perioadă, calitatea de acționar la una dintre firmele care se ocupă cu reabilitarea străzilor din municipiul Satu Mare, SC Construcții Drumuri SA, și angajat al Primăriei Satu Mare, într-o poziție în care ar fi avut posibilitatea să influențeze licitațiile pentru acordarea acestor lucrări de reabilitare.

În perioada respectivă, adică între 2009 – 2013, societatea Construcții Drumuri SA a obținut mai multe contracte de lucrări în Satu Mare, iar Toader Stîncel era suspectat că și-ar fi încasat șpaga aferentă mascată în plata unor dividende pentru cele 40 de acțiuni pe care le deținea la firma respectivă.

Dosarul lui a fost predat procurorilor la începutul verii, care au constatat că, deși Toader Stîncel moștenise într-adevăr un pachet simbolic de acțiuni, cu valoare insignifiantă, de pe vremea când era angajat al societății Construcții Drumuri SA, dar nu a încasat niciodată vreun ban sub formă de dividende de la firma respectivă, iar în 2012 și-a și vândut acțiunile (tranzacție înregistrată oficial la Registrul Comerțului în 2013), când i s-a atras atenția că ar putea avea probleme din cauza acelor hârtii despre care a și uitat.

Cea mai tare fază este însă formularea de la capitolul ”Punctul de vedere al persoanei evaluate” din Raportul final de evaluare al ANI, întocmit la începutul lunii iulie 2017, cităm: ”Până la data întocmirii prezentului raport de evaluare, Agenția Națională de Integritate nu a solicitat un punct de vedere persoanei evaluate, deoarece, în urma evaluării declarațiilor de avere și interese, precum și a celorlalte date și informații disponibile, nu au fost identificate elemente referitoare la existența unei incompatibilități”.

Asta după un an de verificări în dosar, timp în care Toader Stîncel și-a pierdut funcția din Primăria Satu Mare și a făcut un atac vascular cerebral din cauza stresului și după o grămadă de cheltuieli cu avocații cu care s-a consultat în pregătirea procesului.

Tags: clasare  dosar  toader stincel  
1267 vizite
Distribuie pe