Locale Altele
Joi, 29 Octombrie 2020
Joi, 29 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Consilierul local Mihai Huzău cere lămuriri despre patinoar
Florin Răchitan  - Vineri, 24 Noiembrie 2017

Unul dintre schimburile de replici care au avut loc la ședința de joi a Consiliului Local Satu Mare a fost pe tema patinoarului instalat în Centrul Nou.

Spre deosebire de anii precedenți (cu excepția anului trecut, când a lipsit cu desăvârșire) patinoarul a fost acum achiziționat de Primăria Satu Mare, iar consilierii locali trebuiau doar să aprobe sumele prevăzute în buget pentru funcționarea acestuia.

Cei din Opoziția PSD + ALDE au ridicat obiecții în ceea ce privește oportunitatea acestei investiții, în condițiile în care tocmai se preconizează majorări de taxe și impozite și au întrebat dacă nu cumva a fi fost mai rațională funcționarea patinoarului în cadrul unui parteneriat cu un investitor privat, ca și până acum?

Fiind puși în fața faptului împlinit, proiectul de hotărâre a a fost aprobat datorită voturilor majorității UDMR + PNL, dar cu voturile negative ale PSD + ALDE, primarul Kereskenyi Gabor insistând să menționeze că aceștia din urmă au votat ”împotriva patinoarului și a dezvoltării orașului”.

Într-o popstare pe Facebook, consilierul ALDE Mihai Huzău aduce lămuriri cu privire la votul său și al colegilor săi, cerând, totodată, lămuriri în privința acestei investiții a Primăriei.

DA, VREAU PATINOAR ÎN SATU MARE!

Da, chiar vreau ca în Satu Mare să avem un patinoar şi cât mai mulţi sătmăreni să practice acest sport.

Ceea ce nu am reuşit să înţeleg în şedinţa de Consiliu Local de ieri este de ce se doreşte mutarea patinoarului din administrare privată, aşa cum a funcţionat în anii trecuți, în administrare publică.

De ce schimbăm ceva ce funcţionează şi produce profit ambelor părţi, adică şi administratorului privat şi comunităţii, în ceva CE VA PRODUCE PIERDERI BUGETULUI LOCAL? Pentru că DA, cel mai probabil patinoarul va fi o gaură pentru Bugetul Local!

De ce ne plângem că nu avem bani destui la buget şi dorim să mărim taxele şi impozitele locale dar pe de altă parte “GĂURIM” INTENŢIONAT BUGETUL LOCAL?

De ce, domnule primar?

Oare aţi face o astfel de mişcare şi pe banii dumneavoastră? Sau poate când dorinţa de populism este prea mare nu mai contează cât cheltuiţi din banii sătmărenilor?

Nu înţeleg de ce pentru acest proiect nu s-a făcut un studiu de rentabilitate, pentru a afla dacă va fi profitabil pentru Consiliul Local sau dacă, dimpotrivă, va produce pierderi bugetului. Este întrebarea la care cei care au iniţiat acest proiect nu doresc să răspundă.

Încercarea unor politicieni de a promova proiecte populiste pe banii cetăţenilor mi se pare ridicolă şi lamentabilă! Să spuneţi că ne faceţi un cadou pe care apoi ni-l taxaţi prin majorări de taxe şi impozite este cel puţin făţarnic şi ipocrit, domnule primar!

Da, domnule primar, SUNT DE ACORD SĂ MUTAM PATINOARUL ÎN ADMINISTRAREA LOCALĂ DACĂ NE PUTEŢI DEMONSTRA CĂ NU VEŢI PIERDE BANII CETĂŢENILOR.

Dacă nu puteţi aduce dovezi concrete în acest sens, lăsaţi lucrurile aşa cum au fost până acum, pentru că SATU MARE ARE DEJA PATINOAR!

Tags: patinoar  mihai huzau  satu mare  
839 vizite
Distribuie pe