Momente incredibile, cum nu ne-a fost dat să vedem nici în turbulenții ani ’90, joi în Palatul Administrativ din Satu Mare.
Nemulțumiți de răspunsul primit de autorități în problema legalizării construcțiilor pe care le-au ridicat fără autorizație, respectiv fără destinația de locuințe de domiciliu, un grup de cetățeni din zona Bercu Roșu s-au prezentat inițial la Primărie să facă reclamație, iar de acolo primarul i-a dus direct la Instituția Prefectului, care se află în aceeași clădire.
Primarul Kereskenyi Gabor i-a îndrumat pe cetățenii nemulțumiți să se adreseze prefectului Darius Filip, indicându-l pe acesta ca fiind principalul vinovat pentru obstacolul pus în calea implementării unei Hotărâri a Consiliului Local Satu Mare menită să reglementeze situația din Bercu Roșu.
Prefectura a atacat Hotărârea respectivă în contencios administrativ, așa cum este obligată s-o facă, prin natura atribuțiilor pe care le îndeplinește ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, ori de câte ori juriștii acestei instituții sesizează aspecte ce pot să contravină prevederilor legale în vigoare.
În acest caz este vorba despre aspecte cu privire la comunicarea publică și la unele prevederi privind inscripționarea bilingvă a ”străzilor” din zona Bercu Roșu, aspecte asupra cărora urmează să se pronunțe instanța, la fel ca în zeci sau sute de asemenea cazuri sesizate de Prefectură în ultimii ani.
Așa cum a subliniat prefectul și într-un comunicat de presă anterior, problema se poate rezolva simplu și ușor prin revocarea Hotărârii cu pricina chiar în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, care poate fi convocată oricând, după care se poate adopta o nouă Hotărâre din care să fie eliminate elementele susceptibile de a fi nelegale.
În locul acestei soluții propuse, primarul a preferat să-i ducă pe cetățenii nemulțumiți peste prefect, să-i ceară socoteală și, așa cum era de așteptat, a ieșit circ în toată regula, așa cum se vede în filmarea de mai jos.
Până la urmă, prefectul i-a primit pe reprezentanții cetățenilor din zona Bercu Roșu și le-a explicat și lor punctul de vedere al instituției pe care o conduce, precum și propunerile sale pentru rezolvarea fără scandal a problemei.
Vineri dimineața, Instituția Prefectului a transmis și un comunicat de presă pe care îl publicăm în cele ce urmează:
”Deși consider total anormal acest mod de relaționare interinstituțională, pentru corecta informare a cetățenilor sunt obligat din nou să fac câteva precizări.
Constat cu foarte mare neplăcere că primarul municipiului Satu Mare insistă să coboare nivelul relațiilor instituționale la un nivel mult sub demnitatea funcției pe care o ocupă.
După ce la finalul anului trecut a amenințat Instituția Prefectului că vom fi evacuați din imobilul unde în acest moment se defășoară activitatea de examinare a candidaților pentru obţinerea permisului de conducere (imobil aflat in proprietatea Primăriei Satu Mare) din cauza faptului că am atacat în contencios administrativ HCL nr.243/26.10.2017 (referitoare la atribuirea de denumiri unor străzi din zona Bercu a municipiului Satu Mare), ieri același primar a încercat să instige un grup de cetățeni de bună credință din zona Bercu să vină să facă scandal la Prefectură din același motiv.
Fac precizarea că nu am refuzat să îi primesc pe acești cetățeni în audiență, ci le-am transmis, dat fiind faptul că au venit ad-hoc fără o programare prealabilă, că pot să îi primesc în aproximativ o oră după ce termin ce aveam de făcut în acel moment.
În cele din urmă întâlnirea a avut loc și după ce toate părțile și-au exprimat punctele de vedere le-am explicat cu calm atât cetățenilor prezenți, cât și primarului care este soluția legală cea mai rapidă pentru rezolvarea problemei și anume revocarea HCL nr.243/26.10.2017 urmată de emiterea unei noi hotărâri care să nu mai conțină elementele de nelegalitate identificate de către Instituția Prefectului. Acest lucru se poate realiza în câteva zile în cadrul unei ședinte de Consiliu Local.
Cred cu tărie că orice problemă, indiferent de complexitatea ei, poate fi rezolvată în limita normelor legale in vigoare, cu calm și prin dialog atâta timp cât există disponibilitate în acest sens din partea tuturor părților implicate. În același timp consider că legea nu poate fi nici negociată nici intimidată și că aceasta trebuie să fie respectată de către toată lumea”.