Locale Altele
Marti, 20 Aprilie 2021
Marti, 20 Apr 2021
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Satu Mare ar putea avea acces la autostrada “Via Carpatia”
Consiliul Județean Satu Mare  - Vineri, 23 Martie 2018

Satu Mare ar putea avea acces direct la coridorul de transport al viitoarei infrastructuri rutiere “Via Carpatia”. Mai multe state din Europa de Est, printre care și România, vor să construiască împreună o axă rutieră care să lege Lituania de Grecia. Proiectul a obținut adeziunea a șapte țări: Lituania, Ungaria, Slovacia, Polonia, România, Ucraina și Turcia.

Vineri, 23 martie 2018, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a participat alături de administratorul public al județului, Nagy Szabolcs, la o reuniune internațională organizată la Oradea, în cadrul căreia a fost dezbătut acest important proiect de nivel transeuropean. 

La conferință au mai participat prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, reprezentanți ai Secretariatului de stat din domeniul Transporturilor din Ungaria, ai Regiunii Podkarpackie din Polonia, Grupului European de Dezvoltare Transfrontalieră „Via Carpatia” din Slovacia și alți reprezentanți ai celor 4 județe limitrofe cu Ungaria – Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș.

De la această întâlnire au lipsit reprezentanții Ministerului Transporturilor din România. Participanții au semnat un document-protocol pentru susținerea proiectului “Via Carpatia”, în România.

“Via Carpatia” este un traseu rutier european care va începe în Lituania, va continua în Polonia, Slovacia și în Ungaria. În Polonia, execuția propriu-zisă este deja în curs de desfășurare.

În România, “Via Carpatia” va intra dinspre Debrecen și, de la Oradea, ar continua spre Arad, Timișoara și mai departe spre est, respectiv sud.

Vă reamintim că Ungaria se află acum în faza de proiectare pentru continuarea autostrăzii M3, până la granița cu Satu Mare.

Acest plan nu era conturat la momentul trasării tronsonului “Via Carpatia”, însă odată  ce harta traseului va fi reconturată, Satu Mare va avea acces direct pe coridorul de transport al viitoarei infrastructuri rutiere, “Via Carpatia”. Viitoarea axă rutieră va aduce importante beneficii economice și turistice.

Tags: autostrada  via carpatia  satu mare  
829 vizite
Distribuie pe