Locale Altele
Vineri, 22 Martie 2019
Vin, 22 Mar 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Vor să reboteze Școala nr.10 din Satu Mare în ”Rakoczi Ferenc”. E scandal.
Florin Răchitan  - Luni, 10 Decembrie 2018

Rupând tradiția botezării bilingve a școlilor din Satu Mare (cel puțin a celor cu structură mixtă în ceea ce privește limba de predare în clase) cu numele unor personalități române și maghiare, Consiliul de Administrație al Școlii nr.10 a votat luni, într-o ședință cu scântei, schimbarea numelui acestei instituții de învățământ în ”Rakoczi Ferenc”, în onoarea principelui Transilvaniei care a condus la începutul secolului al XVIII-lea o revoluție eșuată împotriva Imperiului Habsburgic.

Singura care s-a opus inițiativei a fost reprezentanta ”româncă” a Asociației Părinților în C.A., în condițiile în care atât conducerea școlii, cât și reprezentanții profesorilor, dar și reprezentanții Consiliului Local Satu Mare în C.A. sunt UDMR-iști.

Ședința de pomină de luni a fost precedată de o alta, desfășurată săptămâna trecută, cu participarea profesorilor școlii, în cadrul căreia s-a propus și adăugarea numelui diplomatului român Nicolae Titulescu. Propunerea a fost respinsă cu scorul de 25 contra 11 voturi, ceea ce reflectă aproximativ proporțiile etnice în cadrul corpului profesoral și al structurii claselor.

Scandalul în jurul numelui are, se pare, o poveste mai veche, dar propunerea a devenit oficială abia după schimbarea conducerii școlii cunoscute ca o instituție de elită a învățământului local în limba maghiară la nivel de clase primare și gimnaziale, dar care nu are (încă) un caracter 100% maghiar, deoarece în cadrul acesteia funcționează și clase cu predare în limba română.

Un reprezentant al părinților a anunțat că va depune o sesizare la Prefectura Satu Mare, în încercarea de a bloca schimbarea de nume, dar se pare că jocurile sunt deja făcute și toate documentele pregătite.

Propunerea mai trebuie să obțină avizul Inspectoratului Școlar Satu Mare, apoi pe cel al Ministerului Educației Naționale și, în final, trebuie aprobată de Consiliul Local Satu Mare într-una din ședințele următoare. Conform informațiilor noastre, grofii sunt pregătiți să treacă totul pe repede-nainte, dar merită urmărit cine din structurile amintite își va pune semnătura și ștampila pe documente.

Tags: schimbare  nume  scoala  rakoczi  
2216 vizite
Distribuie pe