
Administrezi o pensiune și te confrunți adesea cu erori în sistemul de rezervări care îți afectează negativ afacerea? Situații precum suprapunerea rezervărilor sau lipsa de comunicare între echipă sunt mai frecvente decât ți-ai dori.Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip a convocat joi prima ședință a Comisiei tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European, la care au participat și membrii Grupului tehnic de lucru.
Din comisie fac parte conducătorii instituțiilor care asigură buna desfășurare a procesului electoral din punct de vedere al respectării ordinii și liniștii publice, a administrării bazelor de date și a logisticii.
Ședința va fi reluată după finalizarea listei secțiilor de votare, având în vedere că în acest moment se soluționează de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) solicitările unor unități administrativ-teritoriale de a schimba locațiile sediilor unor secții de votare (Tarna Mare, Păulești) respectiv de a înființa noi secții de votare (Lazuri, Odoreu, Viile Satu Mare) urmare a creșterii numărului de locuitori arondați.
Conform celor transmise de reprezentantul AEP în comisie, personalul birourilor electorale ale secțiilor de votare poate fi asigurat fără probleme, numărul experților electorali înregistrați în baza de date depășind 1000 de persoane față de un necesar de aproximativ 670 persoane. Alegerile pentru desemnarea membrilor din România în Parlamentul European vor avea loc duminică, 26 mai 2019.
Undă verde pentru cursele low-cost pe Aeroportul Satu Mare
Grofii și-au mai luat una în plex! O tânără avocată sătmăreancă a obținut în instanță anularea supraimpozitării clădirilor din Centrul Vechi
Noi numere de telefon pentru apelarea Servicii Clienţi E.ON
Adrian Cozma anunță: după 20 de ani de amânări, începe construcția drumului expres Satu Mare – Baia Mare
Angajări la Poliţia de Frontieră
Program prelungit la ghişeele pentru buletine
Aquaparc în Pădurea Noroieni - VIDEO
Spitalul Judeţean Satu Mare are RMN şi videoendoscopie digitală
Programări online pentru permise și înmatriculări
UPDATE: S-au mișcat repede băieții! La o oră după izbucnirea scandalului, grofii au trimis utilaje să mute buda publică din fața statuii Lupoaicei
TAROM introduce curse aeriene zilnice între Satu Mare şi Bucureşti
Curve avem, drum de centură ne mai trebuie
La Carei se poate, la Satu Mare nu: patinoar gratis
Permise noi de conducere şi certificate de înmatriculare, din 17 noiembrie la Satu Mare
De astăzi se eliberează noul model de permis de conducere
Beny Alex a concesionat ştrandul din Satu Mare pentru o jumătate de secol
Noua investiţie Lidl a cam picat
Marius Mureşan este noul şef-adjunct al Poliţiei Municipale
Știți unde-i patinoarul din ultimii ani de la Satu Mare? În Sebeș, județul Alba. Și da, e gratis!
După ce și-a tras mașină de serviciu de 30.000 euro, primarul face pe hipsterul cu bițigli