Locale Altele
Miercuri, 20 Noiembrie 2019
Mie, 20 Nov 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Cu acoperișul distrus de furtună, RAR Satu Mare lucrează la jumătate din capacitate
RAR Satu Mare  - Vineri, 28 Iunie 2019

Acoperișul halei de la reprezentanța Satu Mare a Registrului Auto Român a fost smuls de vânt în timpul furtunii de joi. Din acest motiv, activitatea cu clienții în reprezentanță a fost întreruptă.

Inițial s-a anunțat suspendarea întregii activități, dar vineri, la orele amiezii, reprezentanții RAR Satu Mare au reușit să reia activitatea în hală, pe o singură linie de verificări tehnice (din două disponibile în mod obișnuit).

În zilele următoare se va lucra la jumătate din capacitate, darconducerea RAR dă asigurări că se va lucra într-un ritm susținut pentru ca operațiunile să se desfășoare cât mai rapid chiar și în aceste condiții.

Unii dintre clienți au fost deja reprogramați la reprezentanțele din județele învecinate, iar pentru ceilalți operațiunea solicitată va fi efectuată în continuare la RAR Satu Mare. Registrul Auto Român face eforturi pentru a rezolva problemele cauzate de vremea nefavorabilă.

492 vizite
Distribuie pe