Locale Altele
Marti, 16 Aprilie 2024
Marti, 16 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Campanie de mobilizare pentru vaccinare în județul Satu Mare
Prefectura Satu Mare  - Joi, 8 Aprilie 2021

Ne aflăm într-un moment extrem de important în cadrul Campaniei Naționale de Vaccinare împotriva COVID-19, bunul mers al acesteia poate decide în următoarele luni atingerea dezideratului de revenire la normalitate.

Ținând cont de angajamentul Guvernului României de a începe procesul de ridicare a restricțiilor începând cu vara acestui an, de faptul că livrările de vaccinuri sunt în grafic, și capacitatea de vaccinare a cabinetelor este crescută, Instituția Prefectului Județul Satu Mare demarează o amplă campanie privind necesitatea și importanța vaccinării anticovid-19, prin intensificarea mesajelor publice, cooptarea unor personalități din diferite domenii și diversificarea mijloacelor de promovare media.

Până în acest moment, în județul Satu Mare au fost vaccinate 32.250 persoane, iar pe listele de așteptare pentru vaccinare se află 12.028 persoane. În municipiul Satu Mare sunt active astăzi patru centre de vaccinare (Ambulatoriul de specialitate  - Policlinica Veche, Școala Generala nr.14 ”Avram Iancu”, Liceul Teologic Ortodox ”Nicolae Steinhardt”, Cercul Militar Satu Mare) și sunt deschise pentru programări pe lista de așteptare două centre (Școala Gimnazială cl.I-VIII ”Bălcescu-Petofi” și Școala Gimnazială cl.I-VIII ”Lucian Blaga”). În restul județului sunt active patru centre (Carei - Grupul Scolar Industrial ”Iuliu Maniu”, Tășnad - Ambulatoriul de specialitate, Supur - Căminul Cultural, Negrești-Oaș - Ambulatoriul de specialitate) și sunt deschise pentru programări pe lista de așteptare două centre (Medieșu Aurit - Școala Generala cl.I-VIII, Sala de Sport, Turț  - Camin Cultural Gherta Mare).

Pentru fluidizarea activității de programare a  persoanelor din etapa a III-a  de vaccinare și pentru creșterea accesibilității cetățenilor la platformă, una dintre problemele identificate este cea legată de dificultățile întâmpinate de o parte a populației, în special cea lipsită de posibilități sau competențe IT, de a se programa la vaccinare.

În acest sens, prefectul Altfatter Tamas a solicitat primăriilor din întreg județul sprijinirea membrilor comunității locale prin acces și îndrumare pentru finalizarea unei programări sau înscrierea pe o listă de așteptare în vederea vaccinării, la sediul primăriei.

În același timp, lansează un apel de sprijin către reprezentanții cultelor,  ai lumii medicale, din domeniul educației, administrației, dar și către alte persoane cu influență de a sprijini  campania de vaccinare,  alăturându-și numele și imaginea mesajelor pro-vaccinare.




1745 vizite
Distribuie pe