Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit cu fermierii din zona Tășnadului și Careiului ale căror culturi au fost afectate de secetă
Florin Răchitan  - Sambata, 16 Iulie 2022

Aflat într-un turneu de lucru în județele Cluj, Sălaj și Satu Mare, noul ministru al Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit cu fermierii din zona Tănadului și Careiului ale căror culturi au fost cele mai afectate de seceta ce s-a abătut asupra regiunii noastre.

El a fost întâmpinat la Km 0 de prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, și președintele Organizației Județene PSD, Mircea Govor, care l-au însoțit în vizita la cele mai mari ferme din Sudul județului, apoi la întâlnirea cu fermierii, cărora le-a prezentat măsurile luate de Guvern pentru despăgubirea celor care au culturi afectate de secetă.

Ministrul Petre Daea le-a precizat fermierilor că în cazul culturilor distruse de secetă, înregistrate la APIA, aceștia pot accesa un credit cu dobândă avantajoasă de la CEC Bank, pe o perioadă de trei ani, prin intermediul căruia îşi pot finanța continuarea activități.

De asemenea, ministrul le-a dat asigurări fermierilor privind plata subvenției la motorină şi plata a 70% din subvenția APIA pentru anul agricol 2022-2023 în toamna acestui an, spre deosebire de 50%, cât era până în prezent.


Utilizatorii de terenuri cu destinaţie agricolă înscrişi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenție pentru Agricultură, ale căror suprafețe cu culturi agricole au fost afectate în procent de peste 30% din suprafeţele destinate producției vegetale, aferente fiecărei culturi, depun înştiinţări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, până cel târziu la data de 1 august 2022 inclusiv pentru culturile agricole înfiinţate în toamnă, respectiv până cel târziu la data de 15 noiembrie 2022 inclusiv pentru celelalte culturi agricole.







883 vizite
Distribuie pe
Mmmm
Domnilor invatati sa scrieti...
2022-07-16 14:07:56