Locale Altele
Duminica, 5 Februarie 2023
Dum, 5 Feb 2023
Guvernul a aprobat documentele și bugetul pentru Drumul Expres Satu Mare – Oar, proiect susținut de deputatul Adrian Cozma
Florin Răchitan  - Vineri, 2 Decembrie 2022

Guvernul României a aprobat în ședința de marți indicatorii tehnico-economici pentru Drumul Expres Satu Mare - Oar (Graniţa Româno- Ungară - Drum Expres M49 Ungaria).

Drumul în lungime de 10 km va avea 2 noduri rutiere, 4 pasaje, 1 centru de întreținere și coordonare și 2 spații de servicii. Pe traseul acestuia se vor efectua  lucrări de consolidare, lucrări hidrotehnice și lucrări de protecția mediului.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste un miliard de lei, iar durata de execuție este de 24 de luni.

Finanțarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 și Programului Operațional Transport 2021-2027 și de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Realizarea drumului expres va constitui o nouă legătură transfrontalieră româno-ungară, va conduce la creșterea volumului investițiilor atrase direct şi indirect, cuantificând şi beneficii economice de tipul: reducerea costului cu timpul de exploatare al vehiculelor, reducerea costului de operare al vehiculelor, reducerea costului accidentelor, reducerea costului pentru prevenirea poluării mediului.

”Să sperăm că următoarele etape ale proiectului se vor derula rapid și vom avea un nou drum modernizat în județul nostru” – a declarat deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, care s-a implicat în promovarea acestui proiect până a ajuns la factorii de decizie din Guvern.

1398 vizite
Distribuie pe