Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați fotografi profesioniști din județul Satu Mare, Vali Mada, ridică o problemă pe care o observă nu doar cei din breasla lui, ci orice sătmărean care umblă cu ochii deschiși prin județ. Parafrazându-l pe Caragiale, turismul la noi este sublim, doar că...lipsește cu desăvârșire!
Fără a ne compara cu județe precum Maramureș sau centre urbane precum Cluj-Napoca, nu putem să nu observăm faptul că, deși potențialul turistic al județului nostru este asemănător, de exemplu, cu cel al Bihorului, cumva ”reușim” să fim mereu pe ultimul loc în toate clasamentele din acest domeniu în Regiunea de Nord-Vest, în timp ce Bihorul e mereu pe podium, de obicei imediat după Cluj.
Conform unui studiu realizat înainte de pandemia Covid de cercetătorii de la Universitatea Babeș-Bolyai, în județul Satu Mare au ajuns doar puțin peste 11% din turiștii străini din cele șase județe din Regiunea de Nord –Vest, majoritatea acestora fiind doar în tranzit, datorită existenței pe teritoriul județului a punctelor de trecere a frontierei. În ceea ce privește numărul de înnoptări ale turiștilor la unitățile de cazare, Satu Mare se situează cam la același nivel cu orașul Turda, în timp, ce de exemplu, într-un municipiu reședință de județ mai mic, precum Bistrița, turiștii s-au cazat într-un număr dublu de nopți.
Cauzele sunt multiple, de la infrastructura deficitară pe care o simte oricine care vine din alte părți ale țării sau din străinătate și trece de indicatoarele de la intrările în județul Satu Mare, până la investiții ”dubioase” întinse pe zeci de ani, precum Luna Șes, dar un lucru este cert: în afară de unele inițiative locale, precum cele din Tășnad, Ardud, Carei sau, mai nou, Medieșu Aurit, la nivelul conducerii județului Satu Mare există un dezinteres total și o lipsă vizibilă de strategie de dezvoltare a turismului, aspecte care reies cel mai bine din refuzul de a participa, de exemplu, la târguri naționale sau internaționale de turism.
Toate acestea în timp ce există un așa-zis Centru Județean de Informare Turistică, rebotezat Birou de Turism Cultural, plin cu bugetari, și se toacă sume exorbitante pe proiecte, practic, inexistente.
Un asemenea exemplu a fost dat de fotograful Valentin Mada, care a descoperit în străfundurile Internetului un articol de presă din 2019 cu declarațiile președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, după cum urmează:
”Incompetența Consiliului Județean Satu Mare in privinta planificarii si dezvoltarii turismului in judetul Satu Mare este o mare problema ce afecteaza negativ potentialul turistic al judetului.
In anul 2019 presedintele Consiliului Judetean Pataki Csaba pregatea o aplicatie mobila pentru trasee turistice care inca nu s-a realizat. A si cheltuit atunci 17.499 de euro pe niste harti pe care nu le foloseste nimeni.
Spre exemplu, Statiunea Tasnad a atras peste 300.000 de turisti in anul 2022, in conditiile in care nu apare pe niciun panou publicitar. Se consuma resurse serioase fara nicio strategie clara la nivel de judet si regiune”! - concluzionează Vali Mada.