
Administrezi o pensiune și te confrunți adesea cu erori în sistemul de rezervări care îți afectează negativ afacerea? Situații precum suprapunerea rezervărilor sau lipsa de comunicare între echipă sunt mai frecvente decât ți-ai dori.O întâlnire de lucru a Parteneriatului Judeţean Satu Mare - Asociaţia „Nord-Vest” Alfa, UGIR şi Forţele de Muncă - a avut loc marţi în sala mică de şedinţe a Prefecturii.
Pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor locale, a mai fost prezent şi John Quinn, care are o bogată experienţă în domeniul dezvoltării regionale, fiind mulţi ani coordonator de programe în cadrul Ballzhoura Development Ltd., organismul de dezvoltare a regiunii cu acelaşi nume din Irlanda.
Preşedintele Cartel Alfa, filiala Satu Mare, Vasile Dârle, a declarat că Asociaţia Nord-Vest AUFM are rolul de a grupa factorii sociali din judeţ, implicaţi în rezolvarea problemelor din sfera ocupării forţei de muncă şi incluziuni sociale, având ca scop principal coordonarea eforturilor membrilor săi în vederea iniţierii, dezvoltării, implementării şi monitorizării de proiecte finanţate din sursele Fondului Social European, gestinate prin Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane al Ministerului Muncii".
Înfiinţată în noiembrie 2007, asociaţia numără la ora actuală 26 de membri, care vor putea urma un curs de "manager proiect", iar reprezentanţii parteneriatelor judeţene vor efectua o vizită de studiu în Irlanda, în primele luni ale anului viitor.
Undă verde pentru cursele low-cost pe Aeroportul Satu Mare
Grofii și-au mai luat una în plex! O tânără avocată sătmăreancă a obținut în instanță anularea supraimpozitării clădirilor din Centrul Vechi
Noi numere de telefon pentru apelarea Servicii Clienţi E.ON
Adrian Cozma anunță: după 20 de ani de amânări, începe construcția drumului expres Satu Mare – Baia Mare
Angajări la Poliţia de Frontieră
Program prelungit la ghişeele pentru buletine
Aquaparc în Pădurea Noroieni - VIDEO
Spitalul Judeţean Satu Mare are RMN şi videoendoscopie digitală
Programări online pentru permise și înmatriculări
UPDATE: S-au mișcat repede băieții! La o oră după izbucnirea scandalului, grofii au trimis utilaje să mute buda publică din fața statuii Lupoaicei
TAROM introduce curse aeriene zilnice între Satu Mare şi Bucureşti
Curve avem, drum de centură ne mai trebuie
La Carei se poate, la Satu Mare nu: patinoar gratis
Permise noi de conducere şi certificate de înmatriculare, din 17 noiembrie la Satu Mare
De astăzi se eliberează noul model de permis de conducere
Beny Alex a concesionat ştrandul din Satu Mare pentru o jumătate de secol
Noua investiţie Lidl a cam picat
Marius Mureşan este noul şef-adjunct al Poliţiei Municipale
Știți unde-i patinoarul din ultimii ani de la Satu Mare? În Sebeș, județul Alba. Și da, e gratis!
După ce și-a tras mașină de serviciu de 30.000 euro, primarul face pe hipsterul cu bițigli