Locale Altele
Sambata, 15 Decembrie 2018
Sam, 15 Dec 2018
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Bulevardul Henri Coandă va fi reabilitat
Sergiu Lenghel  - Marti, 17 Noiembrie 2009

Una dintre cele mai circulate străzi, dar şi cu cele mai multe gropi din municipiul Satu Mare, va fi modernizată. Bulevardul Henri Coandă - între rampa podului Decebal şi intersecţia cu strada Cimitirului, va fi complet refăcut.


 

Administratorul public al Primăriei Satu Mare, Ioan Litan, ne-a declarat că această arteră principală a oraşului a fost reabilitată ultima dată în urmă cu 30 de ani, ajungând acum într-o stare foarte degradată.

 

"Este prioritatea numărul unu pentru municipalitate. S-a mai plombat pe ici pe colo, că maşinile intrau deja în groapă cu totul, dar chiar şi aşa e dezastru!" - spune Ioan Litan. La ultima ieşire a acestuia la faţa locului s-a ajuns la concluzia că fundaţia drumului nu este  corespunzătoare traficului greu, astfel că se impune o reabilitare completă.
 

 

Pentru că zona de sub podul de subtraversare a căii ferate era inundată după fiecare ploaie mai serioasă, proiectul prevede redimensionarea canalizării din zonă, precum şi a staţiilor de pompare care asigură evacuarea apei.

 

„Avem două oferte pentru realizarea proiectului. Le vom analiza în aceste zile, dar lucrarea de modernizare propriu-zisă se va demara la începutul anului viitor" - susţine administratorul public. Reabilitarea Bulevardului Henri Coandă se va face până în dreptul bisericii de lângă cimitirul din zona gării, dar se va asfalta în întregime şi Piaţa Romană, urmând să se realizeze şi o pistă pentru biciclişti.


 

Ioan Litan mai spune că odată cu această modernizare se va fluidiza şi traficul rutier din zonă, prin înfiinţarea unui sens giratoriu la strada Ştrandului, mai ales că pe acolo este prevăzut să treacă şi cel de-al treilea pod peste Someş.

Tags: reabilitare  bulevard  henri coanda  
899 vizite
Distribuie pe