Începând de ieri, orice român care plantează arbori, prin programul finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care își propune împădurirea a 27.000 de ha, beneficiază anual de 184 euro în plus la hectar, în urma aprobării - în ședința de guvern - a propunerii de majorare propuse de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – anunță secretarul de stat în minister, sătmăreanul Cristian Valer Beșeni.
Aceste prime vor fi plătite timp de 20 ani, începând din anul înființării plantației, ca recompensă pentru rolul pe care îl are pădurea nou înființată în fixarea și stocarea carbonului din atmosferă. Reamintesc faptul cǎ suprafața minimǎ eligibilă este de 0.5 ha în cazul trupurilor de pădure și 0.1 ha în cazul perdelelor forestiere, iar terenul trebuie sǎ fie pretabil pentru împădurire.
Majorarea cu 40% a acestui sprijin va impulsiona proprietarii de terenuri să acceseze programul, care rămâne deschis până în 23 ianuarie 2026, și să împădurească noi suprafețe, inclusiv în zonele vulnerabile, acolo unde plantările pot stopa degradarea terenurilor.
Prin PNRR, sunt alocate bugete considerabile pentru împăduriri și reîmpăduriri, de peste 425 milioane euro, iar la Ministerul Mediului avem 691 contracte semnate pentru mai mult de 9.300 hectare.
La nivelul Ministerului Mediului, avem în vedere ca, în următorii ani, programul de împăduriri să țintească zonele expuse la aridizare și deșertificare, și să vină în sprijinul agriculturii, prin realizarea de perdele forestiere pe terenurile agricole.