În urma înţelegerilor la nivel înalt în cadrul proaspetei coaliţii PDL – UDMR, partidului reprezentativ al maghiarilor i-a fost atribuit unul dintre cele două posturi de subprefect al judeţului Satu Mare.
Conducerea UDMR Satu Mare nu a luat încă o decizie în privinţa candidatului pe care îl va susţine pentru acest post, dar la bursa zvonurilor se vehiculează numele lui Varna Levente, actual consilier al primarului Iuliu Ilyes, ca având cele mai mari şanse pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei respective.
Asta înseamnă că unul dintre cei doi subprefecţi PDL-işti va trebui „sacrificat”, tot la bursa zvonurilor vehiculându-se ideea că pentru acesta s-a pregătit deja un post „călduţ” undeva la Vama Interioară. Nume încă nu dăm.
În acelaşi timp, PD-L Satu Mare ridică pretenţii asupra celor două posturi de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, PSD-istul Mircea Govor şi liberalul Adrian Ştef urmând să fie „maziliţi” dacă UDMR-iştii vor ridica mâinile cu aceeaşi disciplină cu care au făcut-o în urmă cu câteva luni, la instalarea lui Mircea Govor.
Nici viceprimarul liberal Adrian Albu nu poate sta foarte liniştit, cel puţin unul dintre liderii locali ai PD-L punând deja ochii pe biroul la care stă acum liberalul.