Locale Altele
Sambata, 16 Ianuarie 2021
Sam, 16 Ian 2021
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Începe colectarea selectivă a deşeurilor
Florin Răchitan  - Miercuri, 21 Aprilie 2010

După multă vorbărie şi bătut apa în piuă, se pare că în următoarele două săptămâni va începe colectarea selectivă a deşeurilor în municipiul Satu Mare, deocamdată doar la nivel restrâns şi într-o fază oarecum experimentală.

 

Primarul Iuliu Ilyes a anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că tocmai a semnat un protocol de colaborare cu firma ECO-ROM din Bucureşti, care va livra municipalităţii containere speciale în care se vor putea aduna de la populaţie materialele reciclabile.

 

În 15 puncte de colectare din oraş vor fi aşezate câte trei containere de culori diferite, în care fiecare sătmărean va putea să introducă sticlele, peturile şi şi hârtiile sau cartoanele de ambalaj de care nu mai are nevoie.

 

Containerele vor fi amplasate în următoarele zone: Odobescu – Bariţiu, Solidarităţii, 14 Mai, Piaţa Titulescu, Coşbuc – Iuliu Hossu, Odoreului – Botizului, Martirilor Deportaţi, Piaţa Libertăţii, cartierele Micro 14, 15, 16 şi 17, Carpaţi I şi II, precum şi Vulturului – Cerbului.

 

Societatea bucureşteană oferă gratuit containerele respective, în baza unui sistem complex de recuperare a ambalajelor reciclabile, prin care ECO-ROM este plătită de marile firme care îşi ambalează produsele în peturi, sticle sau cutii şi care sunt obligate, conform normelor Uniunii Europene de protecţie a mediului, să facă dovada recuperării unor cantităţi însemnate de ambalaje.

 

Reciclarea efectivă va rămâne, însă, în responsabilitatea Florisal, care va trebui, în final, să se ocupe de transportul şi valorificarea deşeurilor colectate în containerele speciale. În cazul în care nu se vor aduna cantităţi satisfăcătoare de astfel de materiale reciclabile, EURO-COM va muta containerele în alt oraş.

 

Primarul Iuliu Ilyes a recunoscut că valorificarea deşeurilor reciclabile este o problemă rezolvată doar parţial, deocamdată, iar sistemul implementat de ECO-ROM este doar un prim pas făcut în această direcţie. Următorul pas, care presupune modernizarea tuturor punctelor de colectare a gunoiului menajer din municipiul Satu Mare şi introducerea sistemului de colectare a deşeurilor „umede” şi „uscate” este, deocamdată, în fază de proiect, dar se speră că se va putea realiza în cursul acestui an.

Tags: colectare  selectiva  deseuri  
1298 vizite
Distribuie pe