Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Filarmonica şi Teatrul trec la Primărie
Florin Răchitan  - Miercuri, 14 Iulie 2010

Cei 200 de angajaţi ai Teatrului de Nord şi ai Filarmonicii „Dinu Lipatti” vor trece din subordinea Consiliului Judeţean în cea a Primăriei Satu Mare, pentru a „fenta” prevederile unei Ordonanţe a Guvernului ce prevede limitarea personalului din instituţiile administraţiei publice locale.

 

În cadrul unei conferinţe de presă pe care au susţinut-o împreună, primarul Iuliu Ilyes şi preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, au „înfierat” prevederile ordonanţelor prin care, în opinia lor, Guvernul intervine „cu instrumente mârşave” în activitatea administraţiilor locale.

 

Csehi Arpad a dat exemplul localităţilor Tăşnad şi Petreşti, ale căror primării au servicii publice cu angajaţi la care ar trebui să renunţe, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 63/2010, cu toate că aceste servicii se autofinanţează şi asigură funcţionarea unor instituţii ca ştrandul termal la Tăşnad, respectiv căminul de bătrâni la Petreşti.

 

Cam aceeaşi situaţie se înregistrează şi la serviciile de evidenţă a populaţiei din Satu Mare, Păuleşti sau Turţ, la care sunt arondate mai multe comune limitrofe, dar angajaţii sunt plătiţi din bugetele primăriilor unde îşi au sediile aceste servicii. Teoretic, ar trebui să se renunţe la câţiva angajaţi, deoarece numărul lor depăşeşte cel admis de Ordonanţa de Guvern, însă: „Nu vom da pe nimeni afară. Pe angajaţii Serviciului de Evidenţă a Populaţiei îi vom transfera la alte instituţii ale administraţiei locale, dar asta va perturba serios activitatea serviciului, care şi aşa se confruntă cu un deficit de personal” – a declarat primarul Iuliu Ilyes.

 

Pentru a împăca şi capra şi varza, angajaţii Teatrului de Nord şi ai Filarmonicii „Dinu Lipatti” vor trece în subordinea Primăriei, deoarece organigrama acestei instituţii este, în prezent, subdimensionată şi mai suportă „personal suplimentar”, în timp ce Consiliul Judeţean „scapă” de 200 de angajaţi care, altfel, potrivit prevederilor Guvernului, ar fi trebuit să fie concediaţi.

 

Csehi Arpad a precizat că salariile acestor angajaţi vor fi asigurate până la sfârşitul anului din bugetul pe care îl are la dispoziţie Consiliul Judeţean, urmând ca anul viitor să semneze un protocol cu Primăria Satu Mare prin care să se angajeze la susţinerea în continuare a acestor instituţii de cultură.

1417 vizite
Distribuie pe