Unde eşti, copilărie?
Imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri cum saream elasticul cu fetele in fata blocului, cum ma jucam cu copiii la groapa de nisip din curtea scolii sau cum alergam nebuneste pe digul Somesului. Nu mai contau nici loviturile sau juliturile de pe urma cazaturilor pe pietrisul de langa tobogane...
Frumuseţile Sătmarului
GALERIE FOTO
CAUTAWebsatumareonline.ro
Primăria închide un local din Centrul Nou
Sergiu Lenghel - Luni, 26 Iulie 2010
Primăria a retras autorizaţia de funcţionare unui local din centrul Sătmarului pentru nerespectarea programului şi tulburarea liniştii publice. Nu este prima dată când municipalitatea recurge la această soluţie, în cursul anului trecut, clubul Big Ben, de lângă Tribunalul Satu Mare, a fost şi el închis din aceleaşi motive.
La doar o lună de la eliberarea autorizaţiei de funcţionare, Callas Café, un local situat lângă BCR, în incinta blocului T8 din Piaţa 25 Octombrie, va fi închis ca urmare a unei dispoziţii semnate de primar vinerea trecută.
Patronul localului nu ştia însă de această decizie a Primăriei, astfel că luni după-masa, barul era deschis, iar personalul îşi desfăşura în continuare activitatea.
Surprins de faptul că localul urmează să fie închis, administratorul firmei SC Marco Com Impex SRL ne-a spus că va ataca în instanţă hotărârea Primăriei şi va contesta amenzile aplicate de Poliţia Comunitară.
Şeful Biroului Comercial şi Autorizaţii de funcţionare, Florin Maier, ne-a declarat că patronul localului nu a fost încă înştiinţat, dar că imediat ce va fi informat de acest lucru va trebui să se conformeze.
"Dacă nu va închide localul, suntem nevoiţi să le mai dăm o amendă de 2.500 lei. Venim cu jandarmii şi Garda Financiară, care poate să le confişte toate încasările din ziua în care au primit înştiinţarea şi până la venirea lor" - afirmă reprezentantul Primăriei. Acesta mai spune că în urmă cu două săptămâni a fost scandal mare în localul respectiv, fiind nevoie şi de intervenţia jandarmilor pentru a aplana conflictul. Numeroasele reclamaţii şi sesizări din partea vecinilor şi nerespectarea programului de funcţionare au condus la ultima soluţie: închiderea localului.
Callas Café a fost autorizată pentru funcţionare între orele 06.00-24.00 - în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi duminică, respectiv 06.00-02.00 - vineri şi sâmbătă. "Cu toate că orarul este menţionat în autorizaţia de funcţionare, unitatea a depăşit în mod repetat programul şi a fost amendată de două ori. În week-end era deschis pentru discotecă şi se depăşea ora maximă" - spune Florin Maier.
Pe data de 10 iulie s-a aplicat o amendă de 1.500 lei pentru funcţionare la ora 02.40, în următoarea zi s-a depăşit programul cu 15 minute şi s-a dat un avertisment, iar pe 18 iulie a fost aplicată o nouă amendă de 1.500 lei pentru că localul era deschid la ora 02.40. Deşi sub local mai este deschis restaurantul Mon Ami, reclamaţiile vecinilor nu au vizat această unitate. "Ei de ce pot respectat orarul de funcţionare? Şi nunţile le fac pe timp de zi pentru a nu deranja vecinii" - adaugă Florin Maier.
Pareri (5)Autor : catel oare acest locatar are viziuni la ce se va intampla ? totusi care este data corecta? (27-07-2010,23:17)Autor : Locatar D-nul Maier se pare ca este platit degeaba deoarece in data de 17 .10 .2010 la restaurantul Mon Ami a avut loc o nunta unde la 3 si dimineata nuntasii se bateau inte ei ca orbii ,deci ar trebui sa faca unele verificari fiind seful corpului de control inainte de a vorbi anapoda... un locatar ! (27-07-2010,23:11)Autor : catel vizitator, este o realitate, nu o judecata. pacat ca Satmarenii sunt oarecum dusi de nas. am ajuns de mult la concluzia \"pt unii muma, pt altii ciuma\". (27-07-2010,15:25)Autor : vizitator catel, posbil sa ai dreptate, dar sa nu judecam :)) (27-07-2010,08:53)Autor : catel Uite barul nu e barul ! cam asa ceva se poate spune, doar ca acum functiuoneaza sub forma unui ... \"PETRECERE PRIVATA\". astea sunt legile, romanul trebuie sa supravetuiasca. ca doar orasul asta nu este numai a celor cu bani si fara minte, este si a celor fara bani si smecheri. mi se pare corect, din moment ce sunt alte baruri in zona, mult mai vechi, care fac galagie si ... pauza. de ce ? hai sa vedem daca ghicim motivele:
1. locatia in care are loc \"petrecere privata\", este in zona unde are domiciliul un nene ... impunator autoritatilor.
2. celelalte locatii cu baruri, discoteci, care primesc mult mai multe reclamatii, sunt inchiriate de la ... oameni cu multi bani si nu pot fi inchise.
binenteles este doar ... o parere. (26-07-2010,23:20)
Autorităţile au intrat în alertă după ce şi-au dat seama de pericolul pe care îl reprezintă topirea cantităţilor mari de zăpadă adunate în ultimele zile, în condiţiile în care staţiile de pompare din judeţul Satu Mare sunt scoase din funcţiune, în baza unei Ordonanţe de Guvern care condiţionează utilizarea acestora de plata unor taxe de 100 de lei / ha. Incendiu la o casă din Odoreu
Miercuri, 08 Februarie 2012 Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a miercuri, la ora 11.15, cu două autospeciale sub în localitatea Odoreu, str. Plopilor nr. 50, unde a izbucnit un incendiu la o casa de locuit, aflată în proprietatea lui P. Dana. Forţele Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au ajuns la locul intervenţiei la ora 11.24 şi au constatat ca ardea tavanul, interiorul casei şi acoperisul casei pe o suprafata de aproximativ 70 mp. Procurori puţini, dosare multe, eficienţă mare
Marti, 07 Februarie 2012 Nu mai puţin de 7.073 dosare au fost soluţionate în cursul anului trecut în parchetele de pe lângă Tribunalul şi judecătoriile din judeţul Satu Mare, faţă de 5.283 în cursul anului 2010, reprezentând o creştere de aproape 34%, în condiţiile în care parchetele funcţionează cu un deficit dramatic de personal, iar cei câţiva procurori activi sunt suprasolicitaţi. Aproape 500 tone de sare împrăştiate în trei zile pentru deszăpezire
Marti, 07 Februarie 2012 Pentru prevenirea şi reducerea efectelor generate de ninsorile şi îngheţul din această perioadă când temperaturile au fost în permanenţă sub -10ş C, iar cantitatea de zăpadă căzută a atins o grosime de peste 30 cm, societatea Florisal a acţionat atât cu utilajele din dotare, cât şi cu 52 angajaţi, care au lucrat în schimburi de câte 12 ore la degajarea trecerilor de pietoni, a scărilor de acces pe poduri, a unor alei pietonale şi trotuare intens circulate. Prima videoconferinţă cu premierul interimar
Luni, 06 Februarie 2012 Conducerea Prefecturii şi cele ale instituţiilor deconcentrate din judeţul Satu Mare care au atribuţii în intervenţiile în cazurile de dezastre naturale au participat luni seara la prima videoconferinţă organizată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, în prezenţa premierului interimar Cătălin Predoiu. Atmosfera în Prefectură a fost surprinzător de degajată, unii dintre directori prezentându-se îmbrăcaţi în treninguri.