Locale Altele
Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Sept 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Noa, încă un pic şi e gata groapa
Florin Răchitan  - Marti, 9 Noiembrie 2010

După lălăiala de ani de zile, Consiliul Judeţean se grăbeşte să termine pe ultima sută de metri, adică până la sfârşitul anului, măcar prima parte a investiţiei ce cuprinde depozitul ecologic de deşeuri al judeţului Satu Mare şi drumurile de legătură, atât dinspre Doba, cât şi dinspre satul Gelu.


 

Şefii judeţului au scos marţi toată presa pe teren, să vadă la faţa locului stadiul în care se află acum lucrările. La această inspecţie au participat preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, respectiv Mircea Govor, prefectul Radu Giurcă, precum şi reprezentanţii concernului multinaţional Ecosoil – Geiger – Unio, care execută lucrările finanţate din fonduri europene.
 

 

Ziariştii au avut ocazia să circule pe drumul asfaltat cam pe jumătatea distanţei dintre localitatea Doba şi groapa de gunoi, restul fiind deocamdată doar pietruit, dar constructorii au dat asigurări că în maxim trei săptămâni vor fi asfaltaţi toţi cei opt kilometri de drum.


 

Oricum, pe acest drum circulă deja câte 30 de camioane în fiecare zi, acestea aducând deşeurile menajere din toate localităţile judeţului. Deşeurile sunt depozitate acum într-o groapă provizorie, până la finalizarea amenajării primei celule a depozitului ecologic, inaugurarea acesteia fiind programată spre sfârşitul anului.


 

Potrivit detaliilor prezentate de un inginer al firmei de consultanţă, depozitul ecologic de la Doba va funcţiona potrivit celor mai exigente standarde europene în domeniu. Astfel, întreaga suprafaţă de 20 de hectare a depozitului va fi acoperită cu un strat de folie de polietilenă impermeabilă, pentru a preveni poluarea solului.
 

 

Deşeurile menajere compactate vor fi depozitate pe acest strat până vor ajunge la o înălţime de aproape 19 m, iar apele reziduale, numite ştiinţific „levigat”, vor fi drenate cu ajutorul unor conducte aşezate de-a lungul şi de-a latul depozitului, de aici urmând să ajungă în Canalul Homorod după ce vor fi curăţate la o staţie de epurare.


 

Munca e în toi şi la drumul de legătură dintre depozitul de gunoi şi satul Gelu, firma Alfarom lucrând la reabilitarea acestei căi de comunicaţie ce a fost distrusă în ultima vreme de circulaţia vehiculelor grele. 

 

3169 vizite
Distribuie pe