Locale Altele
Sambata, 31 Octombrie 2020
Sam, 31 Oct 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Tarife majorate la salubrizare şi Poliţie Ecologică
Florin Răchitan  - Miercuri, 26 Ianuarie 2011

Pe ordinea de zi de şedinţei de joi a Consiliului Local apare proiectul de hotărâre cu privire la introducerea sistemului de colectare selectivă duală a deşeurilor şi modificarea tarifării serviciilor de salubrizare în municipiul Satu Mare.

În esenţă, se majorează doar tarifele pentru persoane juridice, dar acestea vor rămâne tot sub tariful mediu la nivel naţional.

 

Primarul Iuliu Ilyes a prezentat detalii referitoare la acest proiect de hotărâre miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, în care s-a referit şi la celelalte proiecte mai importante de pe ordinea de zi a şedinţei de joi.

 

Astfel, dacă se aprobă în Consiliul Local, de la 1 februarie se majorează tarifele de salubrizare pentru persoanele juridice, de la 28 lei/mc la 54 lei/mc, în timp ce persoanele fizice vor plăti în continuare doar 7,7 lei/lună.

 

Colectarea selectivă duală a deşeurilor va fi pusă în aplicare în cursul acestui an, dar numai după punerea în funcţiune a staţiei de sortare a deşeurilor de la groapa de gunoi a judeţului din Doba.

 

Până atunci, însă, nou-înfiinţata Poliţie Locală va avea atribuţii şi în impunerea legilor de protecţie a mediului, adică va putea să-i amendeze pe cei care aruncă gunoaie aiurea. Primarul Iuliu Ilyes s-a referit la agenţii care vor avea aceste sarcini numindu-i poliţişti ecologici, aceştia urmând să răspundă şi apelurilor de la populaţie pentru a-i prinde în flagrant pe cei care aruncă gunoaie în spaţii publice.

1092 vizite
Distribuie pe