Locale Altele
Vineri, 19 Aprilie 2024
Vin, 19 Apr 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Un pod prea îndepărtat
Florin Răchitan  - Luni, 31 Ianuarie 2011

După ani de zile de discuţii, dezbateri, licitaţii şi soluţii tehnice, proiectul celui de-al treilea pod peste Someş, visul de decenii al sătmărenilor, a intrat… la apă. Consiliul Local a respins în şedinţa de luni studiul de fezabilitate întocmit de firma bucureşteană Iptana şi consideră că nu mai merită continuat proiectul.

 

Toate comisiile de specialitate ale Consiliului Local au respins proiectul de hotărâre cu privire la construirea podului în varianta propusă de firma din Bucureşti care a câştigat concursul de soluţii organizat anul trecut de Primărie, iar consilierii au votat în unanimitate împotriva proiectului, în ciuda încercărilor de ultim moment ale reprezentanţilor societăţii Iptana de a mai „negocia” din preţ.

 

Directorul Diviziei Poduri a societăţii Iptana SA, Constantin Iordănescu, le-a explicat consilierilor că în studiul de fezabilitate au fost nevoiţi să dubleze suma pe care au calculat-o iniţial pentru construirea podului deoarece au apărut „cheltuieli diverse şi neprevăzute”, iar terenul pe care ar urma să fie aşezaţi pilonii podului are o structură geologică ce îngreunează realizarea unei asemenea construcţii, fiind nevoie, astfel, de investiţii mai mari pentru realizarea ei. De, asemenea, Constantin Iordănescu a insistat asupra soluţiei tehnice care ar fi „o premieră în România”, la care consilierul PDL-ist Sorin Ghilea i-a replicat că nu avem nevoie neapărat de „poduri-fantezie, unice în ţară” şi nici de experimente tehnice pe cheltuiala sătmărenilor.

 

Consilierul UDMR-ist Vasile Fogel i-a cerut reprezentantului Iptana să „spună ultimul preţ”, ca la târg, iar acesta a mai „tăiat” vreo două milioane de euro din cheltuielile cu partea metalică şi a mai făcut nişte jonglerii cu TVA-ul şi cursul de schimb leu – euro, ajungând la un preţ de doar 1,5 ori mai mare faţă de oferta iniţială, ceea ce oricum e un pas înainte faţă de preţul calculat tot de ei în studiul de fezabilitate, care era cam de 2,5 ori mai mare decât oferta iniţială.

 

Cu toate acestea, cei de la firma Iptana au rămas cu buzele umflate când consilierii locali sătmăreni au votat în unanimitate împotriva proiectului, ceea ce înseamnă că Primăria nu va mai plăti nici studiul de fezabilitate realizat de firma bucureşteană şi, cel puţin în viitorul previzibil, ne putem lua adio de la podul mult visat.

 

Totuşi, membrii tuturor grupurilor politice din Consiliul Local au avansat ideea găsirii unei soluţii juridice fie pentru începerea negocierilor cu firma Sodi Construcţii din Cluj, care s-a situat pe locul II la concursul de soluţii pentru pod, fie pentru organizarea unui nou concurs de soluţii, pentru a nu abandona definitiv proiectul celui de-al treilea pod peste Someş.

 

Un alt punct mai important pe ordinea de zi a şedinţei de luni a fost cel referitor la majorarea tarifelor pentru parcările amenajate pe domeniul public.

La acest proiect au fost aprobate modificările propuse de consilierii PD-L, adică eliminarea abonamentelor pentru spaţiile de parcare din Zona A, stabilirea unui abonament anual de 120 lei pentru Zona B şi păstrarea tarifelor la nivelul anului 2010 pentru taximetrişti, cu condiţia ca aceştia să plătească în momentul obţinerii autorizaţiilor de taximetrie.

 

La obiecţiile consilierilor UDMR-işti Nits Janos şi Masculic Csaba, potrivit cărora nu este corectă majorarea tarifelor de parcare în condiţiile în care jmekerii îşi parchează maşinile gratis pe platoul din Centrul Nou, în timp ce fraierii plătesc pentru locurile din zonele A şi B, şeful Serviciului Public Siguranţa Traficului, Adrian Neacşu, le-a răspuns atrăgându-le atenţia că a cerut în repetate rânduri ca platoul din Centrul Nou să fie inclus într-una din zonele de parcare cu plată, însă până în acest moment consilierii locali nici măcar nu au dezbătut această problemă.

 

În ceea ce priveşte noile tarife pentru deşeurile menajere colectate din municipiul Satu Mare, consilierii PDL-işti şi liberali şi-au susţinut punctele de vedere, declarându-se nedumeriţi de anumite diferenţe pe care le-au remarcat între cantităţile lunare de deşeuri prognozate de Florisal pentru anul 2011 şi cele realizate efectiv şi depuse la groapa de gunoi a judeţului de la Doba în ultimele luni ale anului trecut.

 

Ei şi-au exprimat nedumerirea şi faţă de majorările „ciudate” ale unor cheltuieli ale societăţii Florisal, dar primarul Iuliu Ilyes le-a replicat destul de vehement că toate aceste probleme au fost deja discutate şi clarificate atât la nivelul comisiilor de specialitate, cât şi în cadrul unei întâlniri pe care au avut-o săptămâna trecută reprezentanţii tuturor grupurilor politice din Consiliul Local.

 

Până la urmă, cu votul negativ al PDL-iştilot şi liberalilor, proiectul de hotărâre a fost aprobat în forma iniţială, tarifele pentru persoanele fizice rămânând neschimbate, adică 7,70 lei/lună, în timp ce firmele vor plăti cam dublu faţă de tarifele de anul trecut.

3927 vizite
Distribuie pe