Florin Gal a fost eliberat vineri din funcţia de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Satu Mare, la nouă luni după ce a preluat conducerea acestei instituţii. Ordinul Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret vine ca urmare a încetării delegaţiei lui Gal pe funcţia vacantă de conducere, din octombrie 2010, pentru care acesta nu dat niciodată vreun concurs.
Lui Florin Gal i-a fost prelungită delegaţia iniţială de şase luni cu încă trei luni, asta deoarece ulterior nu au fost admişi candidaţii care au dat concurs pe acest post.
În perioada următoare va fi împuternicită o altă persoană pentru a conduce DJST Satu Mare, urmând ca în scurt timp să fie anunţată şi data viitorului concurs. Agenţia Naţională pentru Sport şi Tineret va face publică data examenului şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidaţi.