Locale Altele
Miercuri, 30 Septembrie 2020
Mie, 30 Sept 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Declararea CNP-ului este obligatorie la recensământ
Florin Răchitan  - Miercuri, 26 Octombrie 2011

Contrar afirmaţiilor din ultimele zile ale unor oficiali care se ocupă cu organizarea recensământului, declararea Codului Numeric Personal este obligatorie, iar cei care refuză acest lucru urmează să fie amendaţi. Precizarea a fost făcută miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, de prefectul Radu Giurcă şi directorul Direcţiei Judeţene de Statistică, Ovidiu Grigorescu.

 

« Purtătorul de cuvânt al Institului Naţional de Statistică, cel care a anunţat că declararea CNP-ului nu este obligatorie, a fost deja demis din funcţie. Se pare că a făcut această declaraţie fără să se consulte cu superiorii săi şi a reuşit să ne inducă şi pe noi în eroare, astfel că aproape un sfert dintre sătmărenii deja recenzaţi nu şi-au declarat CNP-urile » - a afirmat prefectul Radu Giurcă.

 

El a anunţat că recenzorii se vor întoarce în zilele următoare în locuinţele sătmărenilor care nu şi-au declarat CNP-urile, dar, în cazul în care aceştia nu vor fi găsiţi acasă, sunt rugaţi să se prezinte la circumscripţiile de recensământ de care aparţin, pentru a evita neplăcerea de a fi amendaţi ulterior.

 

De-altfel, la jumătatea Recensământului General al Populaţiei, în judeţul Satu Mare au fost recenzaţi deja 57,71% dintre cetăţeni, ceea ce ne situează cam la mijlocul clasamentului la nivel naţional. Localităţile cu cel mai mare grad de realizare până în prezent sunt Săuca – 76,25%, Homoroade – 76,09% şi Petreşti – 70,27%, în timp ce Ţara Oaşului este rămasă în urmă : Negreşti-Oaş – 47,95%, Batarci – 44,83%, Turţ – 42,82%.

 

În ceea ce priveşte oraşele, Tăşnad stă cel mai bine la recensământ, cu 65,81% realizat, urmat de Carei cu 59,05% şi Satu Mare cu 57,03%.

 

Prefectul Radu Giurcă a dat asigurări că toţi recenzorii îşi vor primi banii, adică 630 lei net pentru pensionari şi 547 lei net pentru ceilalţi. Directorul Direcţiei de Statistică, Ovidiu Grigorescu, a anunţat că dificultăţile de la începutul recensământului au fost înlăturate, fiind schimbaţi toţi cei 150 de recenzori care au renunţat în ultima clipă la această activitate în municipiul Satu Mare.

1388 vizite
Distribuie pe