Preşedintele Biroului Electoral Judeţean, judecătoarea Corina Hotca, prefectul Eugeniu Avram şi şeful de cabinet al prefectului, Sorin Martin Vereş, au susţinut vineri ultima conferinţă de presă înainte de referendum, pentru a prezenta pregătirile ce se fac în vederea desfăşurării fără probleme a scrutinului de duminică. Autorităţile au luat câteva măsuri de siguranţă suplimentare, învăţând din greşelile de la alegerile locale din 10 iunie.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Eugeniu Avram, a anunţat că se distribuie deja cele peste 350.000 de buletine de vot în cele 335 secţii de votare existente în localităţile judeţului Satu Mare şi se fac ultimele verificări pentru ca aceste secţii să fie amenajate potrivit prevederilor legale în vigoare.
După experienţa nefericita de la alegerile locale, prefectul i-a atenţionat pe primari să aibă la dispoziţie surse alternative pentru asigurarea curentului electric în secţiile de votare, chiar daca reţeaua naţională de distribuţie ar fi afectată de vreo furtună.
Ca o noutate, la serviciile de Evidenţa Persoanei se va lucra duminică între orele 8 – 22, pentru a oferi posibilitatea celor cărora le-au expirat cărţile de identitate să-şi facă altele noi, iar la Paşapoarte se va lucra, de asemenea, între orele 8 – 16.
„Sunt asigurate toate condiţiile pentru un proces electoral corect, legal şi transparent” – a declarat prefectul Eugeniu Avram.
La rândul ei, preşedintele BEJ, Corina Hotca, a precizat că în judeţul Satu Mare sunt înregistrate pe listele electorale permanente 318.472 persoane cu drept de vot, care pot să-şi exercite acest drept duminică între orele 7 – 23.
Cei care se vor afla duminică în localităţile lor de domiciliu vor putea să voteze în secţiile la care sunt arondaţi, iar cei care vor fi plecaţi în altă localitate vor avea dreptul să voteze în orice altă secţie de votare. Persoanele fără adăpost, care nu au trecut domiciliul în cartea de identitate, vor putea să voteze la Casa Prieteniei, aparţinând Organizaţiei Caritas, pe strada Uzinei nr.19.
Urna mobilă poate fi solicitată, de asemenea, de la cea mai apropiată secţie de votare, de către persoanele care nu au posibilitatea să se deplaseze.
Pentru asigurarea desfășurării în condiții de legalitate a referendumului, la nivelul județului Satu Mare vor fi angrenați în misiuni de asigurare a protecției celor 335 de secții de vot un număr de 585 de lucrători ai Ministerului Administrației și Internelor, dintre care 310 polițiști, 106 jandarmi, 80 polițiști de frontieră și 89 pompieri.
Menținerea ordinii și liniștii publice în ariile teritoriale arondate secțiilor de poliție rurală, precum și în municipii și orașe va fi asigurată de alți 146 de polițiști și 56 de jandarmi, dispozitivele curente de siguranţă publică fiind pregătite să intervină la orice apel de urgenţă 112 sau la alte evenimente care ar perturba ordinea publică.
La nivelul Inspectoratului de Poliţe Judeţean Satu Mare au fost constituite 21 de echipe operative, formate din 49 de polițiști, care vor asigura verificarea oricărui incident electoral semnalat. De asemenea, sunt pregătite să acționeze 8 echipe de intervenție, în componența cărora intră 65 de polițiști și jandarmi.
În ziua referendumului, vor fi amplasate, în zone importante ale judeţului Satu Mare 14 microfiltre de poliţie rutieră care vor acţiona în trei schimburi pentru prevenirea şi combaterea turismului electoral. În echipajele de microfiltre vor fi angrenaţi 56 de poliţişti rutieri.
Întreaga activitate din ziua referendumului va fi monitorizată de către Centrul Operaţional Judeţean, format din şefii structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, sub directa coordonare a Instituţiei Prefectului.
Judecătoarea Corina Hotca atrage atenţia celor implicaţi în desfăşurarea referendumului că împiedicarea prin orice mijloace a dreptului cetăţenilor la vot, chiar şi tentativa în acest sens, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Aceeaşi pedeapsă o primeşte şi cetăţeanul care votează de mai multe ori în ziua referendumului, ori acceptă bani, cadouri sau bunuri pentru a vota într-o anumită modalitate.