Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, împreună cu viceprimarul Marcela Papici şi preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, au primit marţi vizita directorului fabricii din Satu Mare a companiei Electrolux România, Dietmar Blomer.
Vizita a fost una de curtoazie, directorul dorind să cunoască noua conducere a municipiului şi judeţului pentru o bună colaborare în viitor.
Cu prilejul acestei întâlniri, Dietmar Blomer a solicitat susţinerea proiectului prin care se doreşte facilitarea accesului camioanelor de pe str. Ialomiţa pentru ca intrarea actuală, de pe Bulevardul Henri Coandă, să fie utilizată doar de către angajaţi.
Referitor la acest proiect, viceprimarul Marcela Papici s-a angajat să se informeze cu privire la demersurile făcute până în prezent, urmând ca săptămâna viitoare să aibă loc o nouă întâlnire la faţa locului.
Un alt subiect adus în discuţie a fost posibilitatea creării la Satu Mare a unui nou departament de cercetare şi dezvoltare al companiei Electrolux, unde îşi vor desfăşura activitatea aproximativ 50-60 de angajaţi, dorindu-se sprijinul conducerii Primăriei în vederea accesării de fonduri.