Locale Altele
Sambata, 15 Decembrie 2018
Sam, 15 Dec 2018
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Autorităţile pun la punct detaliile proiectului de extindere apă-canal
Consiliul Judeţean Satu Mare  - Sambata, 11 August 2012

Reprezentanţii firmei de consultanţă a proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Satu Mare”, finanţat din fonduri europene, s-au întâlnit vineri cu membrii conducerii judeţului şi municipiului Satu Mare.

 

Din partea autorităţilor sătmărene, la întâlnire au participat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, directorul ADI-Apă, Octavian Lazin, viceprimarul Marcela Papici, iar din partea Apaserv SA, Ioan Leitner.

 

Scopul întâlnirii a fost acela de a cunoaşte stadiul de implementare a proiectului şi de a lua anumite măsuri care să ducă la o mai bună absorbţie a fondurilor dedicate acestui proiect.

 

Conducerile Consiliului Judeţean şi Primăriei Satu Mare au cerut o mai bună comunicare şi informare asupra lucrărilor între consultant şi beneficiar. S-a stabilit de comun acord ca la începutul fiecărei săptămâni să aibă loc o întâlnire de lucru între consultant, beneficiar şi reprezentanţii administraţiei, pentru a analiza modul de realizare al obiectivelor stabilite pentru săptămâna care a trecut şi pentru a planifica lucrările pentru săptămâna ce începe.

 

Valoarea totală a Proiectului, fără TVA, este de 433.519.445 lei. Proiectul reprezintă investiţii în extinderea şi reabilitarea sistemelor de distribuţie a apei potabile, precum şi a sistemului de colectare a apelor uzate. Proiectul va fi implementat în următoarele aglomerări: Aglomerarea Satu Mare, cuprinzând localităţile Satu Mare, Lazuri, Botiz, Ambud, Păuleşti, Odoreu; Aglomerarea Carei cuprinzând localităţile Carei şi Foieni; Aglomerarea Negreşti-Oaş cuprinzând localităţile Negreşti Oaş şi Tur; Aglomerarea Tăşnad cuprinzând localitatea Tăşnad; Aglomerarea Livada cuprinzând localitatea Livada şi Aglomerarea Ardud cuprinzând localităţile Ardud şi Mădăras. Populaţia beneficiară a proiectului va fi de aproximativ 186.000 locuitori.

652 vizite
Distribuie pe