La trei ani după ce a fost instituită, taxa specială de salubrizare a fost abrogată în şedinţa de joi a Consiliului Local Satu Mare, după discuţii aprige ce au durat mai mult de jumătate de oră între majoritatea reprezentată de USL şi PD-L şi consilierii UDMR care şi-au asumat din nou, la fel ca în anii trecuţi, rolul de avocaţi până-n pânzele albe ai firmei de salubritate Florisal.
UDMR-iştii au cerut amânarea dezbaterii proiectului de hotărâre, motivând că executivul, adică noua conducere a Primăriei Satu Mare, nu a prezentat soluţii pentru recuperarea pagubelor pe care le-ar presupune, teoretic, abrogarea acestei taxe speciale.
Reamintim că în 2009, Consiliul Local, în care la vremea respectivă UDMR deţinea majoritatea împreună cu PNL, a aprobat o taxă specială de salubrizare ce trebuia obligatoriu plătită de toţi cei care nu aveau încheiate contracte cu firma de salubrizare Florisal.
În caz contrar, cetăţenii care nu putea face dovada plăţii facturilor către Florisal nu puteau să primească certificate fiscale prin care Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, aflată în subordinea Primăriei, atesta faptul că cetăţenii respectivi nu aveau datorii la bugetul local.
Această Hotărâre de Consiliu a generat multe nemulţumiri în rândul populaţiei, iar opoziţia de atunci, care a ajuns acum să deţină majoritatea în Consiliul Local, a insistat mereu asupra faptului că prin această măsură Finanţele Locale, adică o instituţie publică a Primăriei Satu Mare, au devenit, practic, încasatori pentru o firmă privată, adică pentru Florisal.
În timpul discuţiilor din şedinţa de joi a Consiliului Local au ieşit la iveală aspecte mai mult decât interesante. Potrivit datelor prezentate de directorul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale, Iosif Drimuş, după introducerea acestei taxe speciale de salubrizare, numărul abonaţilor Florisal, adică a celor care plăteau lunar facturile pentru a serviciile de salubrizare, a scăzut de la 88.000 în 2009 la 66.000 în 2012.
Ceea ce înseamnă că un număr aproximativ de 33.000 de locuitori ai municipiului Satu Mare nu mai plătesc deloc pentru serviciile de salubrizare şi li se fâlfâie de taxa specială, deoarece nu au nevoie de nici un fel de certificat fiscal de la DITL.
Tocmai din acest motiv, consilierul PSD Valeriu Bancea a atras atenţia asupra faptului că măsura introducerii taxei speciale de salubrizare a fost nu doar absolut neproductivă, dar a încărcat cu sarcini în plus şi personalul DITL.
De acest aspect s-a plâns şi directorul DITL, Iosif Drimuş, care a precizat că în ultimii trei ani funcţionarii de la această direcţie trebuiau să-i identifice pe sătmărenii rău platnici la serviciile de salubrizare şi, după caz, să-i execute silit (facem abstracţie acum de ideea că tocmai conducerea DITL, în frunte cu directorul remunerat cu un salariu deja legendar, a pus în aplicare fără crâcnire această măsură timp de 3 ani, fără ca cineva să-şi asume responsabilitatea sau să-şi dea demisia „de onoare”).
Celor care s-au dat de ceasul morţii că ioi, oare de unde se vor recupera banii pe care nu-i plătesc cei 33.000 de „jmekeri” la bugetul local le-a răspuns primarul Dorel Coica: „Există Comisie de Servicii Publice în cadrul Consiliului Local şi îi invităm pe toţi reprezentanţii grupurilor grupurilor politice reprezentate în Consiliul Local să vină cu soluţii, că de-aia au fost votaţi de sătmăreni şi de-aia sunt plătiţi din bani publici”.