Locale Altele
Joi, 16 Septembrie 2021
Joi, 16 Sept 2021
Piteşti, model pentru Satu Mare
Primăria Satu Mare  - Duminica, 21 Octombrie 2012

În cursul săptămânii trecute, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, însoţit de o delegaţie formată din secretarul municipiului Satu Mare, şeful Poliţiei Locale, şeful Biroului Resurse Umane şi Salarizare şi şeful Biroului pentru Proiecte cu Finanţare Europeană din cadrul Primăriei Satu Mare au făcut o vizită de lucru la Primăria municipiului Piteşti, cu scopul de a realiza un schimb de experienţă între angajaţii celor două instituţii.
 

 

Având ca obiectiv reorganizarea structurii interioare a aparatului propriu şi serviciilor subordonate, primarul Dorel Coica a stabilit împreună cu primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, un program de lucru comun pe toate palierele, acoperind întreaga structură organizatorică a celor două instituţii.

 

Alegerea acestui municipiu pentru realizarea schimbului de informaţii a fost făcută pentru că în aceeaşi perioadă Primăria municipiului Piteşti a organizat o întâlnire de lucru a Asociaţiei Municipiilor din România, dar şi pentru a profita de experienţa de 20 de ani pe funcţie a celui mai longeviv primar de municipiu reşedinţă de judeţ din ţară, Tudor Pendiuc.


 

Ca şi concluzie, în continuare se va trece la modificarea organigramei şi reorganizarea interioară a aparatului primarului şi serviciilor subordonate, în limitele impuse de legislaţia în vigoare.

 

Cei doi primari au participat la deschiderea pieţei volante care s-a amenajat în centrul oraşului şi este întreţinută de Serviciul de Administrare a Domeniului Public din subordinea Primăriei Piteşti pentru a deservi comercianţii producători tradiţionali. Primarul Dorel Coica doreşte ca pe viitor să amplaseze asemenea pieţe volante în cartierele din municipiul Satu Mare.


 

Edilul-şef sătmărean s-a oprit şi la unul dintre parcurile – zonă de agrement din Piteşti, pentru a vedea modelul trenuleţului pentru copii şi al altor utilităţi de joacă, deoarece şi-a propus ca în viitorul apropiat să pună în funcţiune trenuleţul existent în acest moment în Grădina Romei din municipiul Satu Mare, spre satisfacţia celor mici.

1072 vizite
Distribuie pe