Locale Altele
Miercuri, 25 Noiembrie 2020
Mie, 25 Nov 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook

InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Somalezi reţinuţi în Lazuri
Lorena Georgi  - Joi, 4 Decembrie 2008

Patru imigranţi somalezi au fost prinşi ieri dimineaţa în localitatea Lazuri de către poliţiştii de frontieră de la Petea.

 Tinerii de origine africană au plătit mii de dolari pentru a ajunge în Spaţiul Schengen. Aceştia au declarat că în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, dorind să ajungă într-o ţară din vestul Europei, au luat legătura cu diverşi conaţionali. În schimbul unor sume cuprinse între 1.800 şi 3.500 dolari americani, au fost asiguraţi că vor fi ajutaţi să ajungă ilegal în Occident.

Cei patru au plecat la date diferite din ţara de origine, călătorind cu avionul până în Turcia. De la Istanbul s-au îmbarcat pe un vapor. Ajunşi într-o localitate pe care nu o cunoşteau, au fost preluaţi de o altă persoană, care i-a transportat timp de mai multe zile cu maşina, cazându-i în diferite locaţii pe parcursul călătoriei.

Marţi, cei patru somalezi au fost îmbarcaţi într-un alt autovehicul, iar apoi au fost lăsaţi într-un loc pe care nu îl cunoşteau. Somalezii au declarat poliţiştilor de frontieră sătmăreni că au mai mers câteva ore pe jos, pe timpul nopţii, iar dimineaţa, când au ajuns în localitatea Lazuri, crezând că sunt deja în Occident, au fost reţinuţi.

Cei patru imigranţi sunt cercetaţi acum pentru intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv tentativă la ieşirea din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat. 

Tags: imigranti  somalia  lazuri  
1037 vizite
Distribuie pe