Locale Altele
Luni, 14 Octombrie 2019
Luni, 14 Oct 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Jandarmii au aplicat 83 de sancțiuni în perioada 1-6 mai
Jandarmeria Satu Mare  - Marti, 7 Mai 2013

În perioada 1 – 6 mai, echipaje din cadrul Jandarmeriei Satu Mare au executat misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice pe timpul manifestărilor organizate pe întreg teritoriul judeţului, au participat alături de poliţişti la prezervarea climatului de normalitate civică şi au monitorizat permanent staţiunile balneare şi zonele turistice ale judeţului Satu Mare – Tăşnad, Beltiug, Acâş, Mihăieni, Apa, Mujdeni.

 

Echipajele de jandarmerie nu s-au confruntat cu tulburări grave ale liniştii şi ordinii publice şi nu au fost solicitate să intervină pentru aplanarea unor conflicte de mare amploare.

 

Cu toate că majoritatea cetăţenilor a sărbătorit zilele de 1 şi 2 mai precum şi Paştele în acord cu normele legale de convieţuire în societate, nu au lipsit micile incidente, survenite, de regulă, pe fondul consumului excesiv de alcool.

 

Acestea au fost aplanate de urgenţă de jandarmi, iar vinovaţii au fost sancţionaţi conform prevederilor legale. Astfel, pentru fapte ca proferarea de injurii şi expresii jignitoare în locuri publice, provocarea de scandal, consumul de băuturi alcoolice în public precum şi tulburarea liniştii vecinilor, au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenţionale (25 avertismente şi 58 de amenzi), iar 3 sancţiuni contravenţionale (amenzi) au fost aplicate pentru pescuitul fără permis în habitatele piscicole naturale.

 

Deşi jandarmii au fost prezenţi în mijlocul cetăţenilor pentru a preveni fenomenul contravenţional şi infracţional, în această perioadă au fost constatate șase infracţiuni de către jandarmi şi poliţişti.

490 vizite
Distribuie pe