Jandarmii desfăşoară acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică.
Vineri, 21 februarie, jandarmi din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil au participat în colaborare cu angajaţi ai S.C. Electrica S.A. la o acţiune comună pe linie de prevenire şi combatere a furtului de energie electrică, în localitatea Halmeu.
Cu acest prilej jandarmii împreună cu lucrătorii de la S.C. Electrica S.A. au constatat că la un imobil se sustrage energie electrică fără a fi contorizată. Astfel, s-a constatat că, prin intermediul unei instalaţii de ocolire a contorului electric, se sustrăgea energie electrică, fără a fi contorizată.
Persoana în cauză a fost identificată ca fiind Maria S., în vârstă de 60 de ani din Halmeu.
Pe numele celei în cauză au fost întocmite actele de constatare pentru fapte susceptibile a fi infracţiunea de „furt de energie electrică”, faptă prevăzută şi sancţionată de articolul 92 alin. 2, din Legea nr.123 din 10.07.2012 „executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare” şi art. 228 Cod Penal.