Locale Altele
Luni, 24 Februarie 2020
Luni, 24 Feb 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Fosta șefă a Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, la pușcărie
Florin Răchitan  - Duminica, 23 Martie 2014

După trei ani de procese, cei cinci inculpați în dosarul “Mită la Vama Halmeu” au ajuns la închisoare, după sentința definitivă dată vineri de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

Astfel, fosta șefă a Vămii Halmeu, Nicoleta Dobrescu, acuzată că și-ar fi cumpărat la vremea respectivă postul, precum și ceilalți doi sătmăreni implicați, care i-au împrumutat banii, Ioan Romeo Nițu și Florin Feher, au fost condamnați la câte 2,6 ani închisoare cu executare, ei fiind încarcerați sâmbătă în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, pentru a-și începe ispășirea pedepsei.

Reamintim că, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Nicoleta Dobrescu, ajutată de cei doi sătmăreni și alți doi oameni de afaceri clujeni, ar fi plătit 130.000 de euro pentru a-și asigura postul de șefă a Vămii Halmeu.

Ulterior ar mai fi trebuit să plătească încă 300.000 de euro, dar se pare că tranzacția nu a mai avut loc.

Toți cei cinci inculpați au primit inițial pedepse mai grele, de peste 4 ani închisoare, însă acestea le-au fost reduse treptat, pe măsură ce procesul ajungea la diferite instanțe superioare de judecată.

Marele mister rămâne, însă, destinația banilor. În mod ciudat, ancheta nu a dezvăluit unde au ajuns banii plătiți de Nicoleta Dobrescu pe filieră politică, pe vremea în care conducerea Autorității Naționale a Vămilor era sub controlul PD-L, iar cel care colecta banii de șpagă la nivel înalt este cunoscut în presă sub numele de cod « Regina » , însă fără ca cineva să-i fi dezvăluit vreodată identitatea. 

1107 vizite
Distribuie pe