Locale Altele
Joi, 9 Aprilie 2020
Joi, 9 Apr 2020
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Bărbați prinși în timp ce transportau 1.000 litri de combustibil furat
Poliția Satu Mare  - Duminica, 24 August 2014

Poliţiştii din cadrul Secției  Tășnad, cu ocazia efectuării serviciului de patrulare, au oprit,sâmbătă, la ora 00.30, în trafic pe D.N. 1-F, în localitatea Săcășeni, autoturismul marca Volkswagen, condusă de Szilard S, de 28 ani, din județul Bihor. În auto se mai afla şi  Csaba T, de 47 ani, domiciliat în Ungaria.

Procedând la verificarea mărfii transportate în autoturism s-a constatat că aceștia transportau într-un recipient de material plastic, cantitatea de 1.000 litri, combustibil lichid, respectiv produs petrolier, care aparţinea pasagerului din auoturism.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu a putut prezenta  acte de proveniență a mărfii întrucât nu deţinea astfel de documente. Bărbatul în vârstă de 47 de ani a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 12/1990 Rep., art. 1 , lit. „e”, iar în baza art. 3 din Legea nr. 12/1990 Rep , s-a ridicat în vederea confiscării cantitatea de 1.000 litri combustibil.

364 vizite
Distribuie pe