Vineri, în jurul orelor 10.50, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Satu Mare au fost sesizați de către un agent din cadrul Penitenciarului Satu Mare, cu privire la faptul că numita M. Mărioara, din Racșa s-a prezentat la punctul de control acces în Penitenciarul Satu Mare, pentru a vizita un deținut, iar asupra sa au fost descoperite obiecte interzise a fi introduse în penitenciar, respectiv un telefon mobil cu cartelă SIM, după ce luase la cunoștință sub semnătură de introducerea de obiecte interzise în penitenciar.
În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de introducerea în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive tip GPS, modem de internet , medii de stocare a datelor si alcool într-un penitenciar, centru educativ si centru de detentie, în scopul folosirii de către detinuți , prevăzută de art.185 alin. 1 din Legea 254 / 2013 .