Locale Altele
Luni, 18 Octombrie 2021
Luni, 18 Oct 2021
Măsuri de ordine şi străzi închise în week-end
Jandarmeria Satu Mare  - Joi, 24 Martie 2016

Jandarmii sătmăreni se vor afla la datorie în acest sfârşit de săptămână şi vor asigura ordinea publică şi siguranţa participanţilor la manifestările  religioase, cultural artistice şi sportive.

În perioada imediat următoare, în spaţiul public se vor desfăşura numeroase manifestări la care se preconizează o mare afluenţă a populaţiei.

Pentru Jandarmeria Satu Mare, acesta înseamnă o mai mare frecvenţă a situaţiilor în care cetăţenii pot avea nevoie de ajutor. Pentru a preveni şi combate incidentele sau evenimentele negative, dar şi pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în nevoie, efectivele de jandarmi vor fi organizate în subunităţi de intervenţie şi în patrule de asigurare  a ordinii şi liniştii publice independente sau mixte ( alături de poliţişti ), care vor fi gata să intervină în cel mai scurt timp, atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

Sâmbătă, duminică şi luni, echipaje din cadrul Jandarmeriei Satu Mare vor asigura  desfăşurarea în condiţii de siguranţă publică a  manifestărilor organizate cu prilejul PAŞTELUI CATOLIC. Cu acest prilej va fi asigurată ordinea publică şi la procesiunea religioasa ce se va desfăşura în jurul parcului din Piaţa Libertăţii, fiind blocată circulatia în Piaţa Libertăţii  sâmbătă 26 martie a c, între orele 22.30-24.00.

Sâmbătă, 26 martie a c, vor fi executate misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la competiţia de fotbal organizată pe stadionul Olimpia Satu Mare, meci disputat între FC Club Olimpia  Satu Mare şi ACS-FCM Baia Mare cu începere de la ora 11.00. La această competiţie ordinea publică va fi asigurată de jandarmii Grupării Mobile Cluj.

Tot sâmbătă, 26 martie a c,  jandarmii vor asigura buna desfăşurare a marşului  de promovare a dreptului la viaţă, care se va desfăşura pe Bulevardul I.C. Bratianu- Piata Libertatii Aleea Coposu, fiind blocată  o banda de carosabil, în intervalul orar 12.00-14.00.

 Totodată vor fi executate misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice pe timpul manifestărilor religioase organizate la mai multe lăcaşe de cult. Acestea sunt dispuse în localităţile Carei, Tăşnad, Negreşti-Oaş, iar echipajele de jandarmerie vor oferi sprijin organizatorilor, vor acţiona pentru protecţia participanţilor şi vor preveni apariţia faptelor antisociale.

Tuturor participanţilor la manifestările de orice natură organizate în această perioadă le  recomandăm să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să evite consumul excesiv de alcool, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri. Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele publice şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea  numărului unic de urgenţe - 112.

În prag de sărbători, Jandarmeria Satu Mare  adresează tuturor sătmărenilor care serbează Paştele, gânduri bune, urări de sănătate, linişte sufletească şi bucurii alături de cei dragi şi apropiaţi !

 

Tags: strazi  inchise  paste  catolic  jandarmi  
1118 vizite
Distribuie pe