Joi, la ora 15:30, patrula mixtă constituită la nivelul Secției Rurale Carei, formată dintr-un polițist și un jandarm, au oprit pentru control pe drumul de legătură dintre localitățile Căuaș și Ady Endre, un autoturism.
Tânăra de la volan nu a putut prezenta pentru control nici un document personal. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea ei, precum și faptul că este din localitatea Ady Endre și este în vârstă de 16 ani, dar și că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Continuând verificările, s-a stabilit că autoturismul a fost încredințat cu bună știință de către fiul proprietarului mașinii, V.M de 21 de ani din Andrid, aflat de altfel pe scaunul din dreapta, deși avea cunoștință despre faptul că minora nu posedă permis de conducere.
În acest context, minora este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis iar tânărul pentru încredințarea unui vehicul spre conducere unei persoane care nu posedă permis de conducere.