Jandarmii sătmăreni vor fi din nou la datorie şi în acest sfârşit de săptămână pentru a le asigura cetăţenilor judeţului Satu Mare un climat optim de ordine şi siguranţă publică.
În vizorul instituţiei se vor afla toate manifestările care se vor desfăşura în spaţiul public, iar jandarmii vor acţiona pentru sprijinirea celor care solicită ajutor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi a actelor de violenţă, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă legea.
Totodată, echipajele de jandarmerie vor executa, activităţi de patrulare în zonele şi arterele intens circulate, cluburi, discoteci şi terase şi vor fi în măsură să intervină de urgenţă pentru a preveni sau combate, la nevoie, incidentele la adresa ordinii şi liniştii publice.
Sâmbătă, 24 septembrie a.c, efective al Jandarmeriei Satu Mare vor fi prezente la meciul de fotbal CSFC Olimpia 2010 Satu Mare cu Academica Clinceni, meci disputat pe stadionul Olimpia din municipiul Satu Mare, cu începere de la ora 11.00.
Tot sâmbătă, 24 septembrie a.c, jandarmii sătmăreni vor asigura ordinea publică la Festivalul Pălincii, manifestare organizată în Piaţa 25 octombrie din municipiul Satu Mare şi la meciul de handbal disputat în sala Ecaterina Both din municipiul Satu Mare, între CSM Satu Mare şi AHC Potaissa Turda.
Tuturor participanţilor la manifestările de orice natură organizate în această perioadă le reamintim să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să evite consumul excesiv de alcool, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.
Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele publice şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea numărului unic de urgenţe - 112.