Locale Altele
Marti, 17 Septembrie 2019
Marti, 17 Sept 2019
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Polițiștii de la Rutieră au pușcat amenzi de 300 milioane într-o zi
Poliția Satu Mare  - Vineri, 28 Octombrie 2016

Poliţiştii sătmăreni acționează frecvent în scopul determinării conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie privind regimul de viteză pe drumurile publice, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

O astfel de acţiune a fost organizată pe parcursul zilei de joi de către polițiștii rutieri, în cadrul căreia au fost aplicate un număr total de 250  sancțiuni contravenționale.

Dintre acestea, 66  au fost aplicate conducătorilor auto care nu au respectat regimul legal de viteză. Valoarea totală a amenzilor aplicate depășește 30.000 de lei.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce șase permise de conducere  pentru depășirea limitei legale de viteză, consum de alcool la volan și neacordare de prioritate pentru pietoni.

Permisul de conducere i-a fost suspendat pentru  90 de zile și unui tânăr de 21 de ani din Terebești, care a fost surprins de aparatele radar ale Serviciului Rutier circulând pe B-dul Lucian Blaga din Satu Mare cu o viteză de 135 km/h. Pe lîngă măsura complementară, cel de la volan a fost sancționat și cu 9 puncte amendă, în valoare de 1.125 lei.

Tags: amenzi  actiune  politie  rutiera  
971 vizite
Distribuie pe
marcel
Au trecut 12 ani de cand am trecut la leul nou, obisnuiti-va odata.
2016-10-29 22:24:43