Locale Altele
Sambata, 8 Noiembrie 2025
Sam, 8 Nov 2025
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Rupt de beat la volan de Ziua Națională a României
Poliția Satu Mare  - Vineri, 2 Decembrie 2016

Joi,  în jurul orei 17.30,  polițiștii Biroului Rutier Satu Mare, au intervenit la un eveniment rutier pe strada Fabricii din Satu Mare, soldat cu pagube materiale.

În fapt, un sătmărean de 31 de ani, care conducea autoturismul pe strada Fabricii, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra volanului și a acroșat un autoturism parcat regulamentar pe partea dreaptă a carosabilului.

Fiind testat cu aparatul etilotest s-a constatat că acesta avea o concentrație alcoolică de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Cel în cauză a fost condus la Spitalul Județean Satu Mare în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Tags: beat la volan  accident rutier  pagube materiale  
1612 vizite
Distribuie pe


Un sătmărean și-a luat țeapă de 18.000 de euro după ce a cumpărat o rablă de mașină de la bătrân din Botoșani
Încă o ”caravană românească a morții” oprită de vameșii maghiari la Csengersima
Cei trei interlopi au fost arestați. Mascații au blocat strada! VIDEO
Amendă de peste 1.000 de euro pentru un român care a vrut să treacă o mașină pe platformă prin vama maghiară
Mai aveau puțin până la pensie, dar s-a certat cu nevasta și a amenințat-o. Acum nu mai are voie să intre în casă
A vrut să treacă de vama maghiară cu o dubă trasă de altă dubă. Nu a trecut
Un oșan, care fugea de pușcărie, s-a gândit că cel mai bun loc unde să se ascundă de Poliție e acasă. Nu s-a gândit bine
Încă un ”trenuleț” blocat de vameșii maghiari înainte de a intra în România
Fraierul anului: a vrut să intre în țară pe la Vama Petea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deși avea mandat de arestare pe numele său
Între altar și escrocherii
A vrut să treacă o camionetă pe platformă prin vama maghiară. N-a reușit.
Polițiștii au găsit mașina Jmekerului cu Audi într-o șură
Permis de conducere fals cumpărat cu 500 euro
Platformă auto periculoasă oprită la Csengersima. Polițiștii maghiari nu au permis intrarea ei în România
Biuţa, „scăpat” de autorităţi
Fraieri pe bandă rulantă la intrarea în țară. Condamnați la pușcărie pentru conducere fără permis, prinși la Vama Petea
Radare fixe în cinci localităţi din judeţ
Şmecherii se plimbă cu maşinile pe gheaţa lacului Călineşti
Beat la volan, a intrat cu maşina într-o pompă de la benzinărie
Jaf armat la RDS - UPDATE